Ce se întâmplă cu personalul angajat în perioada stării de alertă din sistemul sanitar, structurile MAI şi asistenţă socială

Deputatul social-democrat Dan Șlincu a anunţat că plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege care prevede că personalul angajat în perioada stării de alertă va rămâne să lucreze în domeniul în care a activat pe perioadă nedeterminată.

„Alături de colegii mei din Comisia pentru muncă şi protecţie socială am completat propunerea legislativă privind reglementarea statutului personalului care, în perioada stării de alertă, a fost încadrat pe perioadă determinată. Astfel, pe lângă angajaţii din sistemul sanitar şi angajaţii din structurile Ministerului Afacerilor Interne, şi cei care lucrează în domeniul asistenţei sociale şi care au fost angajaţi suplimentar în perioada pandemiei, pe o perioadă determinată, au posibilitatea de a rămâne pe posturile pe care le ocupă”, a declarat Dan Șlincu.

Încadrarea personalului are efecte pozitive din punctul de vedere al asigurării resursei umane în unităţile cu deficit de personal din toată ţara.

Aşadar, se elimină intervalul de timp între vacantarea postului ocupat pe perioadă determinată şi ocuparea postului prin concurs, deoarece procedura de organizare a concursului durează cel puţin 45 de zile, timp în care unităţile vor trebui să acorde aceleaşi servicii cu un număr de personal redus în mod semnificativ. De asemenea, experienţa profesională dobândită în perioada stării de alertă de către personalul încadrat pe perioadă determinată are efecte pozitive atât asupra locului de muncă unde acest personal îşi desfăşoară activitatea, cât şi asupra comunităţilor locale unde au activat.

„Instituţiile care au salariaţi angajaţi fără concurs în perioada stării de alertă pot organiza examen pe post, în vederea ocupării posturilor de către respectivii salariaţi pe o perioadă nedeterminată. Examenul se organizează anterior încetării contractului de muncă pe perioadă determinată”, a subliniat deputatul social-democrat botoşănean.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare