Istoricul Mădălin Hodor de la CNSAS a declarat, în emisiunea Talk News de la Profit TV, că preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, în momentul de faţă, vrea să schimbe practic ordinea mondială, nu cea regională, prin agresiunea la adresa Ucrainei, şi se va opri când va considera că şi-a atins acest mandat.
Hodor a comentat declaraţiile lui Vladimir Putin privind denazificarea Ucrainei, despre care a spus că ”reprezintă un exemplu de propagandă tipică rusească în care se porneşte de la un eveniment, un lucru real, şi anume existenţa unor facţiuni din acestea militare cu simpatii naziste în zona Donbas, la începutul conflictului din această regiunie şi se extrapolează la întregul regim politic de la Kiev, care ar avea simpatii naziste sau ar tolera aceste facţiuni, ceea ce e fals”.
Mădălin Hodor a precizat că ”Putin foloseşte acest narativ în condiţiile în care are o politică ciudată în privinţa unor grupări de acest gen de pe teritoriul Rusiei”, şi a făcut referire la Mişcarea Imperială Rusă, ”o grupare neonazistă explicită”.
”Putin nu vrea denazificarea Ucrainei, doreşte dezarmarea ei, să renunţe la forţele poprii, ceea ce îl face un stat fără capacitatea de a se apăra”, a mai spus Mădălin Hodor, citat de News.ro, precizând că liderul Federaţiei Ruse vrea ca Ucraina să renunţe la traiectoria ei către NATO şi UE şi apoi să se ajungă la alipirea acestei ţări la Rusia.
Potrivit lui Hodor, ”Vladimir Putin, în momentul de faţă, vrea să schimbe practic ordinea mondială, nu cea regională”.
”Nu îşi doreşte neapărat rescrierea istoriei. E o nuanţă aici, vrea să o corecteze, el consideră că a fost nedreaptă cu Federaţia Rusă, că nu acesta este rolul ei şi misiunea sa este de a restabili locul Federaţiei Ruse. Vladimir Putin se va opri exact atunci când va considera că şi-a atins acest mandat mesianic, în capul lui, când va restabili măreţia Rusiei, şi a arătat că în concepţia liderului rus, Federaţia Rusă este respectată dacă inspiră frică”.