Consiliul Judeţean (CJ) Timiş a dat startul construirii primului centru de legume şi fructe ridicat în regim public din judeţ, în zona Tomnatic, care vine în sprijinul producătorilor agricoli pentru ca produsele să-şi păstreze calităţile de consum în perioada toamnă-primăvară, chiar şi până în perioada noilor recolte.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a declarat, miercuri, că depozitul trebuie să asigure condiţiile tehnologice pentru preluarea, păstrarea sau tranzitarea produselor horticole.
Investiţia se ridică la 20.600.000 lei şi include inclusiv dotarea cu echipamente, precum linii de sortare, colectare, refrigerare. Antreprenorul are la dispoziţie în maximum 20 de luni pentru a preda obiectivul. Costurile cu utilajele şi echipamentele tehnologice depăşesc 1.000.000 de euro.
‘Ne dorim încurajarea producătorilor autohtoni, creşterea consumului de produse româneşti, dar şi dezvoltarea micilor producători prin stimularea de noi afaceri şi iniţiative locale, pe cont propriu. În funcţie de rezultate, vom construi astfel de centre şi în celelalte bazine legumicole din Timiş’, afirmă Alin Nica.
Centrul de legume şi fructe vine în sprijinul micilor producători din zona Gottlob – Lovrin – Tomnatic, inclusiv a celor din comunele învecinate, Lenauheim, Comloşu Mare, Teremia Mare, Sânpetru Mare, Periam, Pesac, Variaş etc. În urma investiţiei din zona Tomnatic se vor crea 28 de noi locuri de muncă.
Zona Tomnatic a fost aleasă în urma unui studiu realizat la cererea Consiliului Judeţean Timiş, de către Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului privind sectorul de legume şi fructe la nivelul judeţului.
Sursa: PRESSONLINE