Russia Today contestă interzicerea sa în UE

Filiala franceză a RT (ex-Russia Today) a introdus marţi un recurs la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru a obţine anularea interzicerii difuzării postului în UE în cadrul sancţiunilor impuse Rusiei, a anunţat CJUE, potrivit AFP, notează Agerpres.

Media de stat ruse RT şi Sputnik, acuzate de a fi instrumente de dezinformare ale Moscovei în războiul contra Ucrainei, au fost interzise de Uniunea Europeană, iar la 2 martie a intrat în vigoare interdicţia de difuzare a lor la televiziune şi pe internet.

RT France cere examinarea în regim de urgenţă a dosarului, ceea ce ar putea dura câteva săptămâni dacă cererea va fi considerată admisibilă, a precizat CJUE. Judecarea fondului cazului, în schimb, ar putea dura mai multe luni.

După suspendarea RT în Germania la sfârşitul lui 2021, Franţa este singurul stat din UE care mai găzduieşte o filială a RT pe teritoriul său.

Preşedinta RT France, Xenia Fedorova, a calificat la 4 martie această interdicţie drept ‘un mare pericol pentru libertatea de exprimare’.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare