Franţa suspendă procedurile de adopţie a copiilor din Rusia şi Ucraina

Franţa a decis să suspende procedurile de adopţie internaţională a copiilor rezidenţi în Rusia sau Ucraina, din cauza războiului, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Decizia a intrat în vigoare joi, odată cu publicarea în Jurnalul Oficial.

Potrivit acesteia, toate procedurile de adopţie internaţională privindu-i pe copiii cu reşedinţa obişnuită în Ucraina sau Rusia de către orice persoană rezidentă în Franţa sunt suspendate pe o perioadă de trei luni.

Măsura de suspendare a procedurilor se aplică dosarelor care nu au dat loc, până la momentul actual, unei decizii a autorităţilor competente ucrainene sau ruse de punere în legătură între copil şi candidaţii la adopţie.

Conform unui bilanţ al ONU, peste 2 milioane de persoane s-au refugiat în străinătate de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina la 24 februarie.

Până miercuri, 6.823 de refugiaţi (dintre care 6.540 ucraineni) ajunseseră în Franţa, a informat Ministerul de Interne, pe baza cifrelor furnizate de poliţia de frontieră.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare