Vâlcea: Un parc realizat printr-un proiect european de peste 7 milioane de lei se deschide luna viitoare în Râmnic

Un nou parc cu o suprafaţă de circa un hectar va fi deschis luna viitoare în municipiul reşedinţă, în urma unui proiect european de peste 7 milioane de lei al administraţiei publice locale, care a presupus transformarea unor terenuri abandonate din apropierea Stadionului Zăvoi, pe malul râului Olăneşti, în spaţii verzi urbane, au anunţat, vineri, reprezentanţii Primăriei Râmnicului.

‘Suprafaţa verde a municipiului Râmnicu Vâlcea se va îmbogăţi în zona Splaiului Independenţei cu Parcul ‘Ştirbei Vodă’, care se va întinde pe 9.392 de metri pătraţi. Lucrările vor fi finalizate în mai puţin de o lună, investiţia de peste 7.000.000 de lei fiind realizată din fonduri europene. Prin reconversia terenurilor abandonate din zonă s-au creat spaţii verzi, o scenă, elemente de joacă pentru copii, aparate destinate sportului în aer liber şi echipamente de joacă pentru copiii cu dizabilităţi’, au precizat reprezentanţii municipalităţii.

Lucrările pentru realizarea Parcului ‘Ştirbei Vodă’ au început toamna trecută, acesta fiind primul dintre cele trei parcuri pentru care municipalitatea râmniceană a obţinut finanţare europeană nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 -2020. Celelalte două noi parcuri vor fi construite în cartierele Nord (zona lacurilor) şi Ostroveni (faleza râului Olt – zona blocurilor ANL).

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare