Vâlcea: Accident cu patru victime pe DN 7, la Călimăneşti; şoferii sunt sfătuiţi să circule pe centura ocolitoare a staţiunii

Traficul rutier pe DN 7 este blocat luni dimineaţa în dreptul staţiunii Căciulata în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, mai multe persoane fiind rănite, au informat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

‘Din primele informaţii se pare că ar fi vorba de coliziunea între două autoturisme produsă pe DN 7, în localitatea Călimăneşti, în urma căreia a rezultat rănirea a patru persoane’, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Potrivit ISU Vâlcea, victimele nu sunt încarcerate, la faţa locului intervenind mai multe echipaje de pompieri militari şi civili, precum şi două salvări SAJ.

‘Sunt patru victime, neîncarcerate, una dintre acestea fiind preluată de către SMURD cu traumatism cranio-cerebral în stare de şoc şi transportată la UPU Râmnicu Vâlcea. Celelalte victime sunt evaluate de echipajele SAJ’, au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.

În zonă, traficul rutier este blocat pentru a permite poliţiştilor să efectueze cercetările şi să stabilească împrejurările în care a avut loc evenimentul, şoferii fiind sfătuiţi să circule pe centura ocolitoare a staţiunii DN 7CC.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare