Ordinul BNR de radiere a TBI Leasing, IFN controlat de un oligarh apropiat de Putin – IGNORAT de magistrați

Ordinul de radiere a instituției nebancare TBI Leasing IFN, semnat de însuși Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României(BNR), nu are, se pare, nicio putere juridică în fața unor magistrați care nu țin cont de această probă în judecarea dosarelor deschise de TBI Leasing IFN, împotriva unor societăți cu capital românesc.

Magistrații și procurorii par a ignora DOCUMENTUL emis de BNR.

Ordin BNR TBI

Miliardarul rus Oleg Boyko, controleaza TBI Bank RomaniaPotrivit ziare.com, TBI Leasing/TBI Bank Romania ar fi controlate de rusul Oleg Boyko, inclus de Trezoreria Statelor Unite pe lista oligarhilor ruși ai lui Vladimir Putin.

Așa se face că, deși radiată din Registrul BNR al instituțiilor nebancare, prima oară în anul 2014, TBI Leasing a semnat pe bandă rulantă contracte de creditare cu societăți comerciale românești, dornice să facă investiții, activitate care, teoretic, i-ar fi fost interzisă. Dovadă stau sutele de procese deschise la instanțele din toată țara și afișate de motoarele de căutare pe site-urile dedicate justitiei.

Astfel, după o rată neplatită la timp, TBI Leasing IFN trimite, fără drept de apel, în față judecătorilor societăți comerciale cu capital românesc, pe care mai apoi le aruncă în insolvență sau faliment. Planul e simplu iar vremurile extrem de propice practicilor similare camătăriei. După ce am traversat o perioadă incertă, generată de pandemie, ne aflăm azi, fără voia noastră, la granița unui război, cu efecte directe și incalculabile asupra economiei. Așa că, probabilitatea de a întârzia achitarea ratelor de credit e foarte mare și independentă de voința clientilor TBI Leasing.

Numai că, TBI Leasing asta și așteaptă, o cât de mica întârziere, care să-i justifice acțiunea de trimitere în instanță a clientului, terenul propice, generat de o legislatie ambiguă, care să-l ajute să arunce societățile în insolvență sau faliment, pentru ca mai apoi, să le deposedeze, aparent legal, de bunurile valoroase din patrimoniu.

Și astfel de cazuri sunt nenumărate. Unul dintre ele aflat chiar azi, 14 martie, pe rolul instanței Tribunalului București, în care implicat este Hotelul Blaxy Premium Resort, domeniul cel mai afectat in timpul pandemiei.

Judecătorii iau în calcul doar neachitarea la timp a ratelor către TBI Leasing, neținând cont de practicile ilegale, apropiate de camătarie, folosite de această instituție nebancară, pentru care nimeni nu se sesizează. Nici judecătorii și nici procurorii. Situație care, așa cum a semnalat și presa românească, de-a lungul timpului, îi crează oligarhului rus, Oleg Boyko, inclus de trezoreria Statelor Unite pe de le celebra” listă a lui Putin, condițiile perfecte de îmbogățire din acest tip de afacere ce seamănă mai mult cu cămătăria decât cu activitatea de creditare.

Rețeta de succes e la îndemână miliardarului rus, cât mai multe societăți comerciale dornice de investiții, cărora să le poată oferi împrumuturi rapide, ambigue și extrem de costisitoare și o legislație neclară care să îi avantajeze pe speculatorii financiari care folosesc practici aparent legale.

Presa romanească a semnalat, în mai multe rânduri, că miliardarul rus Oleg Boyko s-a îmbogățit pe seama românilor prin practici de cămătărie. El oferă prin firmele sale împrumuturi cu dobânzi foarte mari și neclare. Dacă întârzii cu plățile ajungi într-o situate imposibil de gestionat.

Deutsche Welle a publicat cazul unui roman bolnav de cancer care s-a împrumutat la IFN-ul TBI ca să-și plătească tratamentul apoi a fost nevoit să plece la muncă în Germania, pentru a scăpa de suma datorată. Pe forumuri, gasiți nenumarați romani, datori pe viață, nemulțumiți de practicile TBI Leasing, Credit, Bank. Din păcate, autoritățile tac.

CINE E TBI LEASING IFN ?

Pe site, sucursala TBI Bank din România, TBI Leasing și TBI Credit furnizează împreună acces la soluții financiare inovatoare, digitale, integrate, creditarea fiind baza activității comerciale. Obiectivul TBI, spun ei, este acela de a deveni o bancă digitală de nouă generație. TBI Bank România este o de fapt o sucursală a TBI Bank EAD din Sofia, Bulgaria. Banca din Sofia este deținută de TBI Financial Services BV din Olanda care, la rândul ei, este controlată de 4finance Holding SA din Luxemburg deținută și ea de 4finance Group SA tot din Luxemburg. Toate acestea sunt proprietatea offshore-ului cipriot Tirona Limited controlat de mama lui Oleg, Vera Boyko

Miliardarul rus Oleg Boyko și partenerii săi letoni folosesc Malta drept paradis fiscal pentru a scoate profituri uriașe de pe urma împrumuturilor rapide către cei mai săraci europeni. În trecut, împrumuturile de acest tip erau derulate de mafiile locale, care foloseau amenințări și violență pentru a se asigura că-și vor primi banii înapoi.

În prezent, asemenea afaceri sunt derulate de oameni de afaceri și de avocați, prin telefon și online. În timp ce 4Finance se bazează pe cetățenii vulnerabili de pe întregul continent, Malta Files dezvăluie felurile în care foștii și actualii lor proprietari folosesc scheme de evaziune fiscală care includ Luxemburg, Cipru și Bahamas.

Actualii proprietari ai 4finance sunt miliardarul rus Oleg Boyko și partenerii săi din Letonia. Cu o avere estimată de 1,24 miliarde de euro, Boyko este pe locul al 55-lea în topul celor mai bogați ruși, potrivit Forbes. Este proprietarul grupului global de investiții private Finstar Financial, care în 2016 gestiona active în valoare de două miliarde de dolari.

Actionariat TBI
Sursa: ziare.com

Compania Ritzio International, aflată de asemenea în portofoliul lui Boyko, deține mai mult de 150 de cluburi de jocuri de noroc în țări precum Germania, Italia, România și Croația. Pe lângă cetățenia rusă, Boyko a obținut pașaportul italian în februarie 2008 și a devenit astfel cetățean al Uniunii Europene.

Prin intermediul companiei FTV BVI Ltd din Insulele Virgine Britanice, Boyko co-deține postul de televiziune Fashion TV, care ajunge la sute de milioane de telespectatori din peste 140 de țări. Are legături cu elita de la Moscova, între care proprietarul clubului FC Chelsea, Roman Abramovich și prim-viceprim-ministrul Rusiei, Igor Shuvalov.

In 2003, Finstar a achiziționat o cotă de control la banca comercială letonă Baltic Trust Bank. Sub conducerea Finstar, banca a intrat într-o fază de dezvoltare activă, actualul model de afaceri a fost revizuit și optimizat. Ulterior, Boyko a vândut o acțiune de control diviziei bancare și financiare către General Electric, GE Capital.

OLIGARHUL RUS PREMIAT DE PRESA ECONOMICĂ

premiat tbiPotrivit Ziarului Financiar, TBI Bank, cu sediul în București pe strada Puțul lui Zamfir nr. 8-12, este o banca foarte profitabilă.

În 2020, a înregistrat un profit net de 19,8 milioane de euro iar recunoașterea și publicitatea vin chiar din partea presei, care ar trebui să fie câinele de pază al societății.

Revistei Business Review i-a premiat, săptămâna trecută, oferindu-le un trofeu pentru activitatea lor, girându-le astfel practicile de cămătărie folosite în fața opiniei publice și investindu-i cu credibilitate în fața cetățenilor vulnerabili.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare