Orban, scrisoare către Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu

Președintele PNL, Ludovic Orban, a decis să le trimită o scrisoare președinților Parlmentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, pentru a sista lucrările comisiei care a modificat Codurile Penale.

„După cum bine știți, în cursul săptămânii trecute Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei prin Comisia de monitorizare a luat decizia, la solicitarea Partidului Național Liberal, a grupului Partidului Național Liberal care ne reprezintă la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, a luat decizia sesizării Comisiei de la Veneția pe toate modificările care urmează să fie aduse Codului de Procedură Penală și Codului Penal.

Astăzi, Biroul Executiv al Partidului Național Liberal a luat decizia de a  remite către președinții celor două camere o scrisoare în care solicitam suspendarea dezbaterilor la Codul Penal până când Comisia de la Veneția se va pronunța asupra modificărilor propuse. De asemenea, am luat decizia de a trimite o scrisoare către Curtea Constituțională a României pentru a amâna dezbaterea sesizării de neconstituționalitate înaintată de opoziție contra proiectului de lege privind Codul de Procedură Penală.

De asemenea, această amânare o solicităm până la adoptarea unui punct de vedere de către comisia de la Veneția care, conform informațiilor noastre, urmează să se întrunească în plen la începutul lunii septembrie.

Ca atare, nu credem că există vreun temei serios pentru a argumenta urgența atât în ceea ce privește dezbaterea și adoptarea Codului Penal  cât și în ceea ce privește analiza sesizării noastre contra codului de Procedură Penală și de asemenea contra legilor Justiției și vom solicita printr-o  scrisoare, cu toate argumentele, către președinte celor două camere și către Curtea Constituțională, să se amâne orice fel de pas înainte legat de adoptarea acestor legi, până la adoptarea punctului de vedere de către Comisia de la Veneția.

De asemenea, am hotărăt în cadrul discuțiilor din Biroul Executiv, să ne opunem la toate propunerile care afectează un Cod Penal care să permită lupta contra corupției, lupta contra infracționalității și de asemenea, să pregătim un atac la Curtea Constituțională în cazul în care majoritatea guvernamentală PSD-ALDE-UDMR nu vor ține cont de toate pozițiile exprimate de noi alături de poziția exprimată de cei doisprezece ambasadori în scrisoarea extrem de importantă care a fost  adresată către toți actorii politici din România, de asemenea, față de poziția tuturor partenerilor noștri care manifestă îngrijorare în ceea ce privește modificarea legilor Justiției și modificarea legislației în domeniul penal”, a spus Ludovic Orban.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare