Ce spune rectorul SNSPA despre propunerea de modificare a legii educaţiei pe subiectul doctoratelor

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Remus Pricopie, afirmă că propunerea de modificare a Legii Educaţiei privind amnistierea celor care au plagiat doctorate până în anul 2011, este „o naivitate”.

„Un plagiat rămâne plagiat, indiferent de eventualele amendamente legislative. Pe de altă parte, utilizarea acestui subiect ca instrument de luptă politică sau de denigrare nu face nimic altceva decât să tabloidizeze o temă foarte serioasă, adică să o arunce în derizoriu”, susţine el, considerând că majoritatea univesităţilor „au ales calea facilă: tăcerea”.

„Propunerea de modificare a legii educaţiei pe subiectul doctoratelor, avizată ieri de comisia de specialitate din Parlament, este o naivitate. Un plagiat rămâne plagiat, indiferent de eventualele amendamente legislative. Pe de altă parte, utilizarea acestui subiect ca instrument de luptă politică sau de denigrare nu face nimic altceva decât să tabloidizeze o temă foarte serioasă, adică să o arunce în derizoriu. Nu poţi fi “integru” numai când este vorba despre un oponent, dar să taci când în discuţie este un coleg de partid sau/şi de interese”, a afirmat Remus Pricopie, citat de News.ro.

Potrivit rectorului SNSPA, problema plagiatului „nu va fi niciodată rezolvată daca nu este tratată cu seriozitate de către universităţi şi, evident, de către Ministerul Educaţiei, iar instanţele de decizie pe această temă trebuie să fie 100% independente politic”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare