Cinci bărbaţi din judeţul Iaşi acuzaţi că au sustras, în luna ianuarie, cablu de telefonie aparţinând unui operator de telecomunicaţii au fost reţinuţi, marţi, de poliţiştii vasluieni.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, mai mulţi poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Vaslui, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, au efectuat, marţi, cinci percheziţii domiciliare la adrese de pe raza comunelor Ciurea şi Bârnova din judeţul Iaşi, la persoane bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat.
‘În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2022, persoanele bănuite de comiterea infracţiunii ar fi tăiat şi sustras de pe raza localităţii Chiţoc, comuna Lipovăţ, judeţul Vaslui, cablu telefonic, în lungime de 1.100 de metri, aparţinând unui operator de telecomunicaţii. Prejudiciul cauzat în urma săvârşirii infracţiunii este estimat la 50.000 lei.
În urma efectuării percheziţiilor, poliţiştii au depistat şi ridicat, în vederea cercetării, 18.000 de lei ?ş 300 de euro. Faţă de cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 40 de ani, patru din comuna Bârnova şi unul din comuna Ciurea, judeţul Iaşi, au fost emise ordonanţe de reţinere pentru o perioadă de 24 ore, aceştia urmând a fi prezentaţi, în cursul zilei de 16 martie, Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea emiterii unei măsuri preventive’, precizează sursa citată.
În acelaşi dosar, o tânără, în vârstă de 22 de ani, domiciliată în municipiul Iaşi, este cercetată în stare de libertate.
Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea şi probarea activităţii infracţionale a tuturor persoanelor implicate.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Serviciului Criminalistic şi al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, precum şi de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi de Biroul de Analiză a Informaţiilor Vaslui. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)
Sursa: PRESSONLINE