Bihor: Peste 3.000 de locuri de cazare şi masă, disponibile în judeţ pentru refugiaţii ucraineni

Judeţul Bihor poate asigura 3.314 locuri de cazare pentru refugiaţii ucraineni, din care 422 prin administraţiile locale şi 2.892 la operatorii economici privaţi, precum şi masa pentru 3.071 persoane, a informat miercuri, într-un comunicat de presă, Prefectura.

Potrivit sursei citate, lista spaţiilor de cazare de la nivelul judeţului destinate refugiaţilor ucraineni a fost întocmită de către Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Bihor şi a fost aprobată miercuri, de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), prezidat de prefectul Dumitru Ţiplea.

Lista cuprinde 16 unităţi administrativ-teritoriale care pun la dispoziţie locaţii precum cămine culturale, internate, baze sportive etc., precum şi 101 operatori privaţi, de tipul hoteluri, pensiuni, agropensiuni şi case de vacanţă autorizate. Conform listei, administraţiile locale pot asigura cazare pentru 422 de persoane şi masa pentru 432 de persoane, iar operatorii economici oferă 2.892 de locuri de cazare şi pot asigura masa pentru 2.639 de persoane.

Hotărârea CJSU prevede ca, în vederea utilizării eficiente a fondurilor publice, repartizarea în vederea cazării refugiaţilor din Ucraina se va face cu prioritate în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile publice locale.

Potrivit prevederilor HG nr. 315/2020, în locaţiile pentru refugiaţi stabilite de CJSU pentru costuri aferente cazării vor putea fi decontaţi 50 de lei/zi/persoană în cazul spaţiilor puse la dispoziţie de autorităţi sau instituţii publice, respectiv 100 de lei/zi/persoană (TVA inclus) sau 230 lei/zi (TVA inclus) în cazul în care într-o singură cameră sunt cazate două sau mai multe persoane, pentru spaţiile care aparţin operatorilor economici privaţi.

‘Efortul autorităţilor în asistenţa refugiaţilor ucraineni va fi unul pe termen lung. Prin mecanismele adoptate astăzi ne-am asigurat că acest sprijin va fi constant şi eficient’, a declarat Dumitru Ţiplea.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare