Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a demarat constituirea unui Comitet consultativ cu reprezentanții tuturor sectoarelor din agricultură și industrie alimentară pentru elaborarea de politici publice pe baza dialogului cu toți cei interesați.
“În calitate de ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale, îmi doresc instituirea unui mecanism de dialog constructiv cu reprezentanții mediului asociativ din principalele sectoare ale agriculturii, industriei alimentare şi dezvoltării rurale. Principalul scop al acestui mecanism este reprezentat de dorinţa mea de a elabora politici publice coerente în sectorul agroalimentar la care să contribuie activ, pe baza expertizei lor, reprezentanții beneficiarilor acestora, anterior adoptării lor”, a declarat ministrul.
Prin intermediul Comitetului Consultativ pentru Politici Agroalimentare, organizațiile reprezentative din agricultură vor avea o relație directă cu ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, în vederea asigurării predictibilității noilor politici sectoriale în domeniile reglementate.