Ministrul australian al apărării Peter Dutton a lansat o nouă divizie militară a Comandamentului Spaţial, văzută ca un pas spre înfiinţarea unei forţe spaţiale în stil american în ţară, relatează marţi DPA, scrie Agerpres.
Noul „Defence Space Command” (Comandamentul Spaţial de Apărare), o nouă aripă a Royal Australian Air Force, va avea ca scop dezvoltarea capacităţilor spaţiului militar al Australiei „pentru a asigura un domeniu spaţial sigur, stabil şi securizat”, a spus Dutton. Acesta va fi condus de vicemareşalul aerului Catherine Roberts.
„Spaţiul devine din ce în ce mai aglomerat şi este deja contestat, mai ales că graniţele dintre competiţie şi conflict devin din ce în ce mai neclare prin activităţile din zona gri”, a declarat Dutton marţi la Conferinţa Spaţială şi Aeriană.
Spaţiul „va deveni, fără îndoială, un domeniu care preia mai multă semnificaţie militară în acest secol”, a mai spus Dutton. „Este un domeniu care trebuie folosit pentru a descuraja agresivitatea, mai degrabă decât să devină un nou tărâm pentru conflict”.
Dutton a explicat că comandamentul va fi iniţial „modest în comparaţie cu funcţii similare, bine stabilite, care există deja printre unii dintre aliaţii noştri”.
Ministrul apărării a lăsat să se înţeleagă că înfiinţarea diviziei prefigurează crearea unei forţe spaţiale în stil american în
Australia.
„Este un efort necesar pentru a ne proteja interesele naţionale şi nevoia pentru o forţă spaţială în viitor”, a spus Dutton.
Preşedintele SUA la acea vreme, Donald Trump, a înfiinţat în 2019 US Space Force, a şasea ramură a armatei ţării.
sursa: AGERPRES