Polonia renunţă la purtarea măştii şi la măsura carantinei, care nu vor mai fi obligatorii în această ţară începând din 28 martie, în urma scăderii numărului cazurilor de COVID-19, a anunţat joi ministrul Sănătăţii, potrivit AFP, notează Agerpres.
”Atât situaţia internaţională, cât şi perspectivele şi previziunile noastre sunt pozitive, ceea ce înseamnă că estimăm ca până la sfârşitul lui aprilie să avem o reducere semnificativă a infectărilor şi a spitalizărilor”, a declarat pentru presă Adam Niedzielski.
Potrivit noilor dispoziţii, purtarea măştii nu va mai fi obligatorie decât în unităţile medicale şi farmacii.
Ministrul recomandă cu toate acestea portul măştii în cazul adunărilor la care participă un număr mare de persoane.
Persoanele infectate nu vor mai avea obligaţia legală de a respecta izolarea, iar apropiaţii nu vor trebui să intre în carantină.
Obligativitatea carantinei va fi ridicată şi în cazul persoanelor care vin în Polonia din alte ţări, a anunţat ministrul.
La 1 martie, guvernul a ridicat deja restricţiile care vizau numărul persoanelor care pot intra în centrele comerciale, muzee, hoteluri şi restaurante.
De la debutul pandemiei, aproape 6 milioane de polonezi au fost infectaţi cu noul coronavirus şi aproape 115.000 au decedat.
Ministrul a anunţat joi 8.994 de cazuri noi, dintre care 146 de decese, echivalentul unei scăderi de 26% în comparaţie cu aceeaşi zi din săptămâna anterioară.
sursa – AGERPRES