Ciucă anunță aprobarea unui ajutor nerambursabil consistent pentru Republica Moldova

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, vineri, în şedinţa de Guvern, aprobarea acordului privind acordarea ajutorului nerambursabil de 100 de milioane de lei, pentru Republica Moldova.

Premierul a anunţat decizia NATO de înfiinţare a unui grup de luptă, pe teritoriul României, un demers pe care ţara noastră l-a făcut cu mult timp în urmă, şi anume ca măsurile de descurajare pe Flancul de est să fie cât mai echilibrate şi în măsură să asigure securitatea pe întreg flancul.

A doua decizie de ieri, de la Bruxelles, este de revedere a elementelor conceptuale, astfel încât NATO să fie în măsură să pregătească descurajarea pe termen lung, concenpt care va fi discutat la summit-ul de la Madrid, a spus acesta.

”Au fost discutatele elementele de consolidare a sprijinului partenerilor NATO şi în consecinţă putem spune că au fost luate decizii care să garanteze tot ceea ce măsuri pentru securitatea cetăţenilor”, a completat premierul, citat de News.ro.

Ciucă a spus că Acordul menționat este principalul element de sprijinire a eforturilor Republicii Moldova de dezvoltare durabilă.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare