Premierul Dăncilă s-a întâlnit cu premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut ieri o întrevedere bilaterală cu premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, Li Keqiang, în marja celui de-al 7-lea Summit al formatului de cooperare R.P. Chineză – Europa Centrală şi de Est („16+1”), desfășurat la Sofia. 

Cei doi oficiali au salutat evoluția pozitivă a relațiilor dintre România și Republica Populară Chineză, evidențiind capitalul mare de încredere și prietenia tradițională care leagă popoarele român și chinez. A fost apreciată relevanța deosebită a dinamicii bilaterale favorabile în contextul apropierii anului 2019, moment de aniversare a 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte și a 15 ani de la lansarea Declarației Parteneriatului Amplu de Prietenie și Cooperare dintre România și R. P. Chineză.

Cei doi demnitari  au exprimat hotărârea de a menține la un nivel ridicat și de a intensifica dialogul politic, mijloc esențial pentru stimularea colaborării în ansamblu și valorificarea potențialului major pe care îl are relația româno-chineză.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reliefat importanța acordată de Guvernul de la București dezvoltării cooperării pragmatice cu China, cu accent pe consolidarea relațiilor economice bilaterale în plan investițional și comercial. Doamna prim-ministru a exprimat interesul României de a echilibra balanța comercială printr-o dinamică superioară a exporturilor românești. A punctat potențialul relevant al României de a exporta produse agroalimentare în China, pledând pentru consolidarea cadrului juridic bilateral în domeniu.

Dăncilă a apreciat faptul că nivelul investițiilor chineze în România se menține încă sub nivelul potențialului real și a exprimat speranța ca dialogul bilateral să se concretizeze într-o prezență mai activă a investitorilor chinezi în România.  Au fost evaluate oportunitățile oferite de o serie de proiecte investiționale în sectoare cheie pentru România, precum cel energetic și cel al infrastructurii de transport, fiind evidențiată deschiderea părții române față de implicarea companiilor chineze în materializarea proiectelor aflate în diverse stadii. În context, cei doi premieri au salutat semnarea, în marja Summit-ului, a Memorandumului de Înțelegere privind cooperarea în domeniul transporturilor și infrastructurii între Ministerul Transporturilor din România și Comisia Națională pentru Dezvoltare și Reformă din R. P. Chineză.

Totodată, a fost exprimat interesul pentru finalizarea cât mai rapidă a negocierilor pentru realizarea reactoarelor 3 și 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă și a unui nou grup energetic la Termocentrala Rovinari, precum și în ceea ce privește construirea hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpustești.

A fost remarcată oportunitatea intensificării cooperării în domeniul financiar bancar ca măsură de sprijin pentru reușita aprofundării relației economice bilaterale, precum și utilitatea reluării zborurilor directe între România și China ca mijloc de facilitare a schimburilor interumane prin turism, schimburi de oameni de știință și călătorii de afaceri.

Premierul român a reiterat dorința României de implicare în proiectele vizând cooperarea în formatul 16+1. Totodată, şeful Executivului a afirmat interesul pentru participarea la implementarea inițiativei Noilor Drumuri ale Mătăsii (Belt and Road Initiative), inclusiv prin prisma valorificării poziției geografice a României, care poate deveni o componentă relevantă a conexiunilor energetice, de transport, comerciale și interumane dintre Europa și Asia.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare