Iohannis, la începutul postului Ramadan: Apreciez sprijinul arătat de comunitatea turco-tătară refugiaţilor ucraineni

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj comunităţii musulmane din România cu ocazia începerii lunii postului Ramadan.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Cu prilejul începerii lunii Ramadanului, transmit credincioşilor musulmani urări de pace, sănătate şi prosperitate. Prin rugăciunea şi reflecţia dedicate Coranului, veţi celebra iubirea, viaţa şi demnitatea umană, importanţa dialogului şi a solidarităţii dintre comunităţi.

În acest an, postul Ramadan se desfăşoară într-o perioadă de încercări grele pentru vecinii noştri din Ucraina, victime nevinovate ale războiului, distrugerilor şi agresiunilor îndreptate asupra patriei lor suverane şi independente. Apreciez sprijinul arătat de comunitatea turco-tătară refugiaţilor ucraineni, în contextul mobilizării exemplare demonstrate de întreaga societate românească.

Este încă o dovadă că, deşi aparţinem unor identităţi culturale, religioase şi etnice diferite, avem un fond comun de solidaritate şi umanitate, care se manifestă în astfel de momente de cumpănă.

Luna postului Ramadan să vă lumineze sufletele şi să vă apropie mai mult de cei aflaţi în nevoie!

Ramadan Karim!”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare