Pentagonul mizează acum pe un conflict ”prelungit”

Reorientarea efortului de război rus asupra Donbas, în estul Ucrainei, unde forţele ruse se vor confrunta cu o armată ucraineană întărită, lasă să se întrevadă un conflict „prelungit”, a avertizat joi un înalt responsabil al Pentagonului, relatează AFP, informează Agerpres.

Forţele ruse şi-au început retragerea de la Cernobâl (nord) şi au „abandonat” aeroportul militar de la Gostomel, la nord-vest de Kiev, dar „noi continuăm să credem că este o repoziţionare”, a declarat presei acest responsabil sub protecţia anonimatului.

„Nu avem absolut niciun indiciu că aceşti soldaţi s-au întors acasă, că au fost excluşi definitiv din lupte”, a adăugat el.

„Ceea ce continuăm să credem este că aceste forţe vor fi reechipate şi retrimise în Ucraina (…) pentru a continua lupta în conformitate cu ceea ce noi credem că este obiectivul lor, respectiv Estul”, în special regiunile separatiste Lugansk şi Doneţk, în Donbas, a spus responsabilul citat.

Însă „ucrainenii cunosc foarte foarte bine teritoriul”, a observat el, reamintind că au trecut opt ani de când forţele ucrainene se confruntă cu separatiştii pro-ruşi în această zonă. „Faptul că îi dau prioritate, că îşi întăresc efectivele şi că investesc mai multă energie nu înseamnă că va fi uşor pentru ei”, a avertizat el.

„Asta ar putea lăsa să se întrevadă un conflict mai lung, mai prelungit”, a adăugat el.

Bombardamentele forţelor ruse continuă, în special la Kiev, Cernigov, Izium, Harkov, Mariupol şi Donbas, potrivit acestui responsabil american.

Forţele ruse încearcă practic să învăluie din ambele părţi armata ucraineană desfăşurată din 2014 de-a lungul unei linii a frontului care trece prin apropiere de Doneţk, la sud, şi Lugansk, la est, până la Izium, la nord-vest de Doneţk.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare