Primarul Mihai Chirica a declarat, vineri, că municipalitatea ieşeană a câştigat premiul la secţiunea Smart Governance cu proiectul ‘Smart City IS on’, un acronim al denumirii ‘Smart City Iaşi cONcept’, proiect în care au fost descrise strategia şi viziunea oraşului, realizările şi perspectivele abordate.
Potrivit sursei citate, premiul a fost câştigat în cadrul celei de-a şasea ediţie a Smart City Industry Awards (SCIA), cel mai important eveniment al anului în industria smart city, organizat de Asociaţia Română pentru Smart City.
‘Evenimentul reprezintă un demers naţional pentru dezvoltarea comunităţilor creativ-inteligente şi încurajează autorităţile centrale şi locale să îşi asume valori şi deziderate comune pentru progresul societăţii. După doi ani de pandemie, această ediţie a avut loc fizic, reunind toţi furnizorii de soluţii smart city. Ediţia a VI-a a galei s-a desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Apărării Naţionale’, a declarat primarul Mihai Chirica.
Municipalitatea ieşeană a mai câştigat în ediţiile trecute premiul la categoria Smart Government, subcategoria Digital City, pentru proiectul ‘Un nou început’, premiul la categoria Smart Citizen, subcategoria Ctizen Engagement, pentru proiectul Iaşi Smart City (iasismartcity.ro), dezvoltat în parteneriat cu Comunitatea de Inteligenţă Artificială din Iaşi, iar primarul Mihai Chirica a primit distincţia de ‘Smart City Ambassador’ pentru ‘promovarea conceptului de smart city, susţinerea, iniţierea şi găzduirea numeroaselor iniţiative în domeniu’.
‘Premiile primite până în prezent sunt un rezultat al consultărilor cu cetăţenii şi al proiectelor iniţiate pe baza sugestiilor primite de la aceştia, cu sprijinul Consiliului Digital de Transformare Digitală, format din reprezentanţi ai mediului academic, de afaceri, ai societăţii civile şi administraţiei publice. Dincolo de premii şi topuri, scopul comun al tuturor acestor proiecte smart city este de a utiliza tehnologia pentru creşterea calităţii vieţii ieşenilor. Iată de ce vom continua şi extinde proiectele noastre pentru îmbunătăţirea mobilităţii, dar şi a calităţii mediului, dezvoltarea educaţiei şi a serviciilor de sănătate, modernizarea şi digitalizarea serviciilor publice, pentru ca Iaşiul să devină un oraş cât mai sigur şi confortabil pentru locuitorii săi, mai atractiv pentru turişti şi ofertant pentru investitori’, a mai declarat primarul Chirica. AGERPRES / (A – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)
Sursa: PRESSONLINE