Gheorghe Flutur – președinte interimar al PNL până la Congres

Gheorghe Flutur va fi președintele interimar al PNL până la Congresul din 10 aprilie, când ar urma să fie aleasă noua conducere, după ce Florin Cîțu a demisionat, sâmbătă, la presiunea celor care l-au instalat în funcție în urmă cu doar 6 luni, scrie HotNews.ro.

Surse din partid au declarat pentru HotNews.ro că Gheorghe Flutur va asigura conducerea interimară, el fiind desemnat pentru că este prim-vicepreședintele PNL cu cea mai mare vechime în partid.

Florin Cîțu și-a anunțat sâmbătă demisia de la șefia PNL, la doar șase luni de la instalarea în funcția de președinte al partidului, în contextul în care liderii partidului care l-au susținut au cerut acum schimbarea sa din funcție și organizarea rapidă a unui nou congres al PNL.

Artizanii debarcării lui Cîțu sunt Iulian Dumitrescu, Lucian Bode și Rareș Bogdan, adică exact susținătorii lui Cîțu pentru preluarea șefiei PNL. Pentru duminică a fost convocat Consiliul Național, forul care poate declanșa un congres extraordinar al PNL, potrivit Statutului partidului.

Congresul a fost stabilit pentru 10 aprilie, iar cel mai probabil la șefia PNL va fi ales premierul Nicolae Ciucă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare