VIDEO/ Jack Sullivan vorbeşte despre o schimbare de tactică a armatei ruse în Ucraina

Rusia intenţionează, probabil, să „detaşeze zeci de mii de soldaţi” în estul Ucrainei, pe măsură ce îşi direcţionează atenţia către sudul şi estul ţării, a declarat luni consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american, Jake Sullivan, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„În acest moment, credem că Rusia îşi revizuieşte obiectivele de război” pentru a se concentra pe „est şi zone din sudul Ucrainei, mai degrabă decât să vizeze cea mai mare parte a teritoriului”, a declarat Sullivan reporterilor de la Casa Albă.

 

Jack Sullivan a spus că administraţia Biden va anunţa în zilele următoare o nouă asistenţă militară pentru Ucraina şi a subliniat că noi sancţiuni împotriva energiei ruse sunt, de asemenea, pe masa discuţiilor cu aliaţii europeni.

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american a avertizat că următoarea fază ar putea fi prelungită, cu trupele ruse depăşindu-le ca număr pe cele ucrainene. El a descris drept tragice şi şocante imaginile din Bucea, oraş revenit recent sub controlul trupele ucrainene, în contextul regrupării forţele ruse.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare