Drulă: SRI, condus de un politician/PSD-PNL, o coaliție militaro-socialistă

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat că PNL şi PSD formează o coaliție „militaro-socialistă” în care „sistemul cu epoleţi are puterea în acest moment”, afirmând că Serviciul Român de Informaţii este condus de un politician care „continuă să exercite o influenţă asupra politicii din România, în special din PNL şi PSD, influenţă pe care o consideră „nefastă”.

„S-a simplificat foarte mult scena politică din România: avem partidele vechi, sistem – eu îi spun coaliţia militaro-socialistă, pentru că sistemul cu epoleţi are puterea în acest moment (…).  Noi suntem civili. (…) Şi ăsta-i sistemul în care credem şi aşa ne-am comportat şi la guvernare, fără ordine de la pădurea de pe stânga sau de la pădurea de pe dreapta (de la SRI sau SIE – n.r.), de la politicianul Eduard Hellvig, un politician înainte să devină director al SRI, un politician al PNL, în strânsă legătură, creatorul proiectului Iohannis şi un om care a influenţat politica din România în ultimii ani”, a declarat Cătălin Drulă, la Prima Tv.
Drulă a afirmat că directorul SRI este ”un politician”.
”Problema este cu cei care fac politică, pentru că avem un politician care e director, da?, Eduard Hellvig este un PNL-ist luat şi pus de Iohannis director acolo. Şi  cei doi sunt într-o relaţie foarte strânsă. (…) I-a fost şef de campanie, a fost parte din proiectul Iohannis în 2009 (…) şi continuă să exercite o influenţă asupra politicii din România, în special din PNL şi PSD, care mie mi se pare nefastă. Mulţi oameni îşi iau lumină de acolo, îşi iau direcţii”, mai spune şeful USR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare