Rusia a anunţat joi închiderea consulatelor ţările baltice – Letonia, Lituania, Estonia – de pe teritoriul său ca represalii la măsuri similare luate de aceste state care denunţă ofensiva rusă în Ucraina, relatează France Presse, scrie Agerpres.
Ministerul rus de Externe a indicat într-un comunicat că „retrage autorizaţia de funcţionare” pentru consulatele generale ale Letoniei, Estoniei şi Lituaniei din Sankt-Petersburg, reproşându-le între altele celor trei ţări vecine „sprijinul militar acordat regimului de la Kiev”.
Rusia închide de asemenea consulatul Letoniei şi biroul consulatului general al Estoniei de la Pskov (nord-vest), potrivit aceleiaşi surse.
Şefii şi funcţionarii misiunilor consulare letonă şi estonă au fost declaraţi „persona non grata” şi trebuie să părăsească teritoriul rus.
În aprilie, consulatele generale ale Rusiei în Letonia, Estonia şi Lituania au fost închise, la cererea autorităţilor locale pe fondul ofensivei ruse în Ucraina.
Peste 200 de diplomaţi ruşi au fost expulzaţi la începutul lunii aprilie de ţări din Uniunea Europeană, iar Moscova ripostează de atunci prin măsuri similare.
sursa – AGERPRES