Ambasadorul Italiei la București: Suntem prima țară ca investiții în România, 9 miliarde de EURO; Contăm pe susținerea României pentru ca Roma să găzduiască Expo 2030

În cadrul video-interviului pentru ecopolitic.ro, acordat de E.S. dl Alfredo Maria Durante Mangoni, Ambasador al Italiei în România, s-a precizat că Italia este prima țară ca număr de investiții – nouă miliarde de Euro, investiții italienești în România”.

  • Ambasadorul Italiei la București a menționat că Italia contează pe susținerea României pentru ca Roma să găzduiască Expo 2030.

E.S. dl Alfredo Maria Durante Mangoni: Noi acum facem campanie în favoarea candidaturii Romei, am prezentat candidatura autorităților române, ministerului de afaceri externe și nu doar, și contăm pe susținerea României bineînțeles, dar în mod special pe ansamblul larg de state membre ale Uniunii Europene deoarece Roma este singura candidatură din partea țărilor din Uniunea Europeană pentru expoziția din 2030.

Reporter: Italia ocupă locul doi în topul partenerilor comerciali ai României și locul cinci în topul investitorilor străini din punct de vedere al capitalului investit, menționez totodată că în total, în România sunt douăzeci și trei de mii de societăți italiene care acoperă toate sectoarele, iar comerțul bilateral a ajuns la aproape cincisprezece virgulă patru miliarde de Euro anul trecut. Care sunt perspectivele dezvoltării acestor relații, ce vă propuneți în mandatul dumneavoastră de ambasador al Italiei în România, la ce nivel să ajungă aceste relații economice româno-italiene?

Ambasador: Mulțumesc pentru această întrebare, care îmi oferă oportunitatea de a evidenția dimensiunea importantă a relațiilor economice și de investiții dintre Italia și România. Da, suntem al doilea partener comercial, ați spus al cincilea din punct de vedere al capitalului investit, suntem prima țară ca număr de investiții deoarece prezența societăților italiene în România este foarte răspândită, acoperă toate județele României, societăți de mărimi diferite, de la mici, medii, la grupuri mari, noi am calculat nouă miliarde de Euro, investiții italienești în România, așadar sume semnificative și oportunități de muncă importante pentru români. Societățile italiene acoperă aproape toate zonele de activitate comercială, de la bunuri de consum la producția de tehnologie, energie, energie nucleară, energie sustenabilă, industria apărării, aerospațială, construcții, infrastructură, deci putem oferi o gamă largă de oportunități pieței bunurilor și serviciilor. Având în vedere că societățile italiene au activat și investit în România în ultimii treizeci de ani, consider că acestea au o expertiză semnificativă, know-how, cunosc bine țara și sunt bine plasate pentru a oferi contribuții semnificative pentru implementarea obiectivelor PNRR ale României, deci pentru viitor, am vrea să profităm de oportunități și să contribuim la modernizarea și dezvoltarea economiei și a societății române și, în plus, să ne gândim la, iar acesta este un obiectiv specific al mandatului meu, evaluarea traiectoriei viitoarelor investiții italiene în România. După primii treizeci de ani, noi am atins câteva obiective, și ar trebui să înțelegem încotro ar trebui să direcționăm investițiile italiene în România. În acest sens avem nevoie de o analiză de piață importantă, proiecte de cercetare, iar noi ne pregătim acum pentru acest obiectiv ambițios și ne concentrăm pe viitorul investițiilor italienești în România, ceea ce înseamnă să dăm un nou sens prezenței societăților italienești să investim în calificarea și instruirea profesională a oamenilor care lucrează pentru societățile italiene de aici.

Reporter: Având în vedere că în Italia comunitatea românească este una dintre cele mai mari, având chiar și reprezentanți în administrația publică, cred că avem chiar un vice-primar acolo; cum vede Italia relaționarea dintre cele două țări, ținând cont de faptul că avem, mă repet, peste un milion de români care sunt în Italia, menționând că în România există un reprezentant al minorității italiene în camera deputaților din parlamentul României?

Ambasador: Acesta este un punct forte foarte important în relațiile noastre bilaterale. Schimburile și legăturile dintre cele două popoare ale noastre. Prezența românilor în Italia este remarcabilă, românii fiind prima comunitate de străini, prima comunitate de expați în Italia, ei sunt foarte bine integrați, aduc o contribuție importantă creșterii economiei italiene, iar această recunoaștere, această validare a devenit acum realitatea generală atât pentru conducerea Italiei cât și pentru conducerea României, deci noi apreciam foarte mult rolul și de asemenea statusul social a comunității românești în Italia, care s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii cincisprezece ani, iar noi ar trebui să clădim pe acest avantaj semnificativ preferențial pentru relațiile noastre bilaterale. Acesta este un aspect care a fost evidențiat în mod corect și repetat de către președintele Iohannis, de către ministrul afacerilor externe Aurescu și de mulți lideri politici și personalități politice pe care le-am întâlnit în primele nouă luni a misiunii mele aici în București. Așadar, mesajul meu către comunitatea de români din Italia este să continue să ofere o contribuție pozitivă dezvoltării schimburilor economice și sociale, aș adăuga chiar și culturale generale între cele două țări ale noastre.

Reporter: Am observat că în mandatul dumneavoastră ați pus accent pe evenimentele ce au în prim plan zona economică, de exemplu prima ediție a ”Italian business integrity day” de la București, din 12 aprilie, unde ne-am și întâlnit la Palatul Parlamentului; ce urmează? Ce alte evenimente pregătiți în perioada următoare?

Ambasador: Acesta este un aspect important la care mi-ar plăcea să lucrez, să încerc să acompaniez activitatea afacerilor italiene, a societăților italiene, către mai multă inovare, mai multă sustenabilitate, și, de asemenea, legalitate, etică, etică în afaceri, acest aspect este foarte important, mă gândesc că societățile care activează pe piața internațională, companii multinaționale, au înțeles că avantajul reputației devine de asemenea un avantaj competitiv, și programe de conformitate, sisteme interne de control sunt cruciale pentru reputația companiei, în ce privește opinia publică, a acționarilor și a sectorului public cu care societățile semnează contracte și fac afaceri. Noi am organizat împreună cu parlamentul României prima ediție al evenimentului „talian business integrity day”, mi-ar plăcea să continui această experiență și să prezint acționarilor români practicile, experiențele și calea către integritate, transparență și sustenabilitate a societăților italiene și vom continua în viitorul apropiat, iar eu sunt recunoscător pentru parteneriatul care mi-a fost extins de către George Tuța, chestor al camerei deputaților, cu care am organizat atelierul de săptămâna trecută.

Reporter: Știm că Italia candidează la organizarea expoziției mondiale din 2030. Ce așteptări aveți de la România legat de o eventuală susținere a candidaturii Italiei pentru organizarea acestei expoziții?

Ambasador: Mulțumesc pentru întrebarea dumneavoastră. Guvernul a prezentat candidatura Romei pentru a găzdui Expo 2030, din nefericire, după cum știți, Roma a fost oraș candidat la începutul anilor patruzeci ai secolului trecut când sediul UE se construia special în acel scop; glumesc. Noi am decis să candidăm deoarece considerăm că de-a lungul secolelor Roma a reprezentat multe schimbări, Roma a arătat lumii capacitatea sa de a interpreta vocații diferite, dimensiuni diferite, de la a fi o comoară culturală, moștenirea secolelor trecute, la a fi un important centru universitar și de cercetare. Roma este caracterizată de semnificativa sa dimensiune verde pe teritoriul . Așadar, orașul s-a schimbat mult de-a lungul secolelor, iar noi am considerat că este bine plasat pentru a interpreta înțelesul regenerării urbane, acesta este tema candidaturii Romei pentru 2030. Noi acum facem campanie în favoarea candidaturii Romei, am prezentat candidatura autorităților române, ministerului de afaceri externe și nu doar, și contăm pe susținerea României bineînțeles, dar în mod special pe ansamblul larg de state membre ale Uniunii Europene deoarece Roma este singura candidatură din partea țărilor din Uniunea Europeană pentru expoziția din 2030. Ne-ar plăcea să clădim pe experiențele pozitive ale Milanului, de asemenea considerăm că după edițiile din Dubai anul trecut și din Osaka în 2025, după două țări asiatice va sosi timpul ca Expoziția Mondială să fie găzduită iarăși în Europa. Mi-ar plăcea să subliniez și faptul că organizarea Expoziției la Roma ar oferi oportunitatea câtorva părți române și în special câtorva municipalități să dezvolte proiecte comune în domeniul orașelor inteligente și al ecosistemelor inovatoare. România prezintă niște cazuri foarte interesante și practici bune care ar trebui învățate și în afara țării, deci cred că există un bun potențial pentru proiecte bilaterale în domeniul regenerării urbane, înverzirii, orașelor inteligente, și mi-ar plăcea mult să fac un apel către toate părțile române în vederea susținerea candidaturii Romei, pentru ca mai apoi să lucrăm împreună la proiecte comune.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare