RAPORT/ Peste 3.000 migranţi au murit pe mare în 2021 în drum spre Europa

Peste 3.000 migranţi care încercau să ajungă în Europa şi-au pierdut viaţa pe mare în cursul anului trecut, de două ori mai mulţi decât în 2020, a indicat vineri Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), care solicită guvernelor găsirea unor ‘alternative’ la aceste călătorii pline de pericole, transmite AFP, potrivit Agerpres.

‘Dintre aceştia, 1.924 au fost declaraţi morţi sau dispăruţi pe rutele din Mediterana centrală şi occidentală, iar alţi 1.153 au murit ori sunt daţi dispăruţi pe ruta maritimă din Africa de Nord-Vest spre Insulele Canare’, a declarat Shabia Mantoo, o purtătoare de cuvânt a agenţiei cu sediul la Geneva.

În 2020, pe aceste rute fuseseră semnalate 1.544 decese.

‘Fapt alarmant, de la începutul anului încă 478 persoane au murit sau sunt date dispărute pe mare’, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Potrivit agenţiei ONU, pandemia de COVID-19 şi închiderea frontierelor au avut un impact asupra fluxurilor de migraţie, numeroşi refugiaţi şi migranţi recurgând la călăuze pentru a încerca să ajungă în Europa.

Într-un raport publicat vineri, UNHCR arată că 53.323 migranţi au ajuns în Italia pe mare anul trecut, cu 83% mai mulţi decât în 2020, şi 23.042 în Insulele Canare, un număr apropiat celui din 2020.

Cea mai mare creştere, de 150%, a fost înregistrată la plecările de pe coasta Libiei.

Majoritatea traversărilor se fac cu bărci gonflabile, supraaglomerate şi în stare proastă, astfel încât multe se dezumflă ori se răstoarnă, ceea ce duce la decesul pasagerilor, arată agenţia ONU.

‘Călătoria pe mare de pe coastele Africii de Vest, din ţări ca Senegal şi Mauritania, spre insulele Canare este lungă şi periculoasă şi poate dura până la zece zile. Multe ambarcaţiuni au deviat de la traseu sau au dispărut fără urmă’, a mai spus purtătoarea de cuvânt.

Pe de altă parte, rutele terestre se dovedesc la fel de periculoase, UNHCR estimând că un număr chiar mai mare de persoane au murit mai ales în timpul traversării Saharei sau ţinute în captivitate de traficanţi sau călăuze.

Moartea nu este singurul pericol care îi ameninţă pe refugiaţi şi migranţi, a dezvăluit Shabia Mantoo. Aceştia sunt de asemenea victime ale execuţiilor extrajudiciare, detenţiilor ilegale şi arbitrare, violenţelor sexuale, muncii forţate, sclaviei sau căsătoriilor forţate.

Cu ocazia publicării acestor statistici, UNHCR a lansat un apel de strângere de fonduri de 163,5 milioane de dolari pentru a ajuta şi proteja mii de refugiaţi şi alte persoane care încearcă să ajungă în Europa pe rutele maritime periculoase din Mediterana centrală şi occidentală şi Atlantic.

Potrivit UNHCR, între instabilitate politică, conflicte, deteriorarea condiţiilor socio-economice şi schimbările climatice, sunt întrunite condiţiile pentru a asista în anii următori la o înmulţire a tentativelor de migraţie dinspre Africa spre Europa.

În aceste condiţii, UNHCR îndeamnă guvernele să elaboreze ‘alternative’ pentru ca refugiaţii şi migranţii să nu fie nevoiţi să recurgă la călătorii care îi lasă la mâna traficanţilor sau le pun viaţa în pericol.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare