Ucraina a decis să închidă, în mod oficial, cele patru porturi de la Marea Neagră şi Marea Azov care au fost capturate de forţele ruseşti, a anunţat luni Ministerul ucrainean al Agriculturii, transmite Reuters, scrie Agerpres.
Porturile Mariupol, Berdiansk şi Skadovsk de la Marea Azov precum şi portul Herson de la Marea Neagră sunt închise „până la restabilirea controlului”, a informat Ministerul ucrainean al Agriculturii într-un comunicat de presă.
„Adoptarea acestei măsuri a fost decisă ca urmare a imposibilităţii deservirii navelor şi pasagerilor, a livrării mărfii, a activităţilor de transport şi altor activităţi economice conexe, precum şi a imposibilităţii asigurării unui nivel adecvat de siguranţă a navigaţiei”, se precizează în comunicat.
Toate porturile maritime ale Ucrainei şi-au suspendat activitatea la finele lunii februarie, ca urmare a invaziei ruseşti. Armata rusă a capturat unele din porturile maritime ale Ucrainei şi a instituit o blocată asupra altora.
Luni, preşedintele Volodimir Zelenski a spus că Ucraina ar putea pierde zeci de milioane de tone de cereale ca urmare a preluării controlului de către Rusia a operaţiunilor de shipping în Marea Neagră, ceea ce ar declanşa o criză alimentară care ar afecta Europa, Asia şi Africa. „Rusia nu permite navelor să intre sau să iasă din port, ea controlează Marea Neagră. Rusia vrea să blocheze complet economia noastră”, a spus Volodimir Zelenski pentru un post de televiziune din Australia.
Ucraina, un mare producător agricol mondial, obişnuia să îşi exporte produsele prin porturile de la Marea Azov şi Marea Neagră, însă, după invazia rusească, a fost obligată să îşi exporte produsele pe calea ferată via graniţa de vest. Mai mulţi oficiali din Ministerele Agriculturii şi Transporturilor din Ucraina au anunţat că ţara vecină vrea să îşi majoreze capacitatea de export a porturilor de la Dunăre, pentru a permite ca cerealele să ajungă în porturile româneşti de la Marea Neagră.
Săptămâna trecută, Ministerul ucrainean al Agriculturii a informat că exporturile de cereale ale Ucrainei de la debutul anului agricol 2021/2022 până în prezent s-au ridicat la 45,709 milioane de tone. Această cifră include şi cele 763.000 de tone de cereale exportate în luna aprilie. Anterior, o serie de oficiali ucraineni au declarat că Ucraina a exportat până la 300.000 de tone de cereale în luna martie.
Tot săptămâna trecută, preşedintele operatorului portuar Comvex, Viorel Panait, a anunţat că încărcarea unei nave cu peste 71.00 de tone de porumb ucrainean a fost finalizată joi în portul Constanţa de la Marea Neagră, aceasta fiind prima navă care părăseşte portul românesc de la invadarea Ucrainei de către Rusia.
sursa – AGERPRES