MIPE va da 300 de milioane euro pentru microgranturi și granturi pentru capital de lucru

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va finanța, prin Programul Operațional Competitivitate, microgranturi și granturi pentru capital de lucru în valoare de 300 milioane euro, destinate IMM-urilor din domeniul agriculturii. Granturile vor fi acordate de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, informează UDMR.

MIPE a publicat, vineri, în consultare publică, proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, inițiat împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT).

„Am promis că vom ajuta toate IMM -urile, cooperative agricole, întreprinderi familiale care activează în agricultură și au suferit de pe urma pandemiei și a creșterii prețurilor. Documentele aferente au fost publicate în consultare publică. Așteptăm părerile celor interesați cu privire la acest proiect de Ordonanță de Urgență”, a declarat Csilla Hegedüs, secretar de stat la Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene.

Acordarea acestor ajutoare este propusă în contextul în care pandemia COVID-19 a afectat semnificativ sectorul agroalimentar. Acordarea finanțărilor face parte din pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”, adoptat de Guvernul României.

Pentru acordarea de microgranturi este alocată suma de 50 milioane euro, iar pentru granturi pentru capital de lucru este alocat un buget de 250 milioane euro.

Conform proiectului de Ordonanță, vor putea beneficia de aceste ajutoare de stat: IMM -uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (ÎI), societăți cooperative agricole, cooperative agricole, grupuri și organizații de producători, întreprinderi familiale (ÎF), înființate conform legislației în vigoare.

Microgranturile vor fi în valoare de 5.000 euro. Vor putea beneficia de microgranturi: IMM -uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (ÎI) și întreprinderi familiale (ÎF), înființate conform legislației în vigoare.

Valoarea granturilor pentru capital de lucru va fi stabilită în funcție de cifra de afaceri înregistrată în anul 2019, minimum 5.000 euro, maximum 120.000 euro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare