Vacanţele în România vor fi mai scumpe, în medie, cu 15% faţă de anul trecut

Vacanţele în România vor fi mai scumpe, în medie, cu 15% faţă de anul trecut, însă acest lucru este o normalitate, având în vedere evoluţia preţurilor în toată Europa, ca urmare a creşterii costurilor, dar şi a unei cereri ridicate din partea consumatorilor, a declarat, miercuri, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, potrivit Agerpres.

„Ca medie, cred că vom fi undeva cu un 15% mai mult decât anul trecut, dar lucrul acesta este într-o normalitate europeană. În toată Europa preţurile au crescut şi ca urmare a inflaţiei, şi ca urmare a creşterii costurilor, şi ca urmare a unei cereri ridicate din partea consumatorilor care au fost văduviţi timp de doi ani de vacanţă”, a afirmat Călin Ile, la conferinţa „Zilele porţilor deschise în industria ospitalităţii”, organizată de Federaţia Industriei Hoteliere din România.

El a precizat că, în ceea ce priveşte numărul de înnoptări pe teritoriul României, „putem să sperăm să ne apropiem de cifrele din 2019”.

„Dacă în 2022 ajungem la nivelul lui 2019, ar fi o mare performanţă. Mai repede decât am anticipat noi vom recupera acest prejudiciu. Litoralul va merge bine, rămân încă probleme cu acest turism de afaceri şi cu turismul balnear. Trebuie să nu uităm că turismul românesc nu înseamnă doar vara şi, dacă vara va merge peste tot, rămâne să vedem ce vom face din septembrie încolo până la finalul anului”, a menţionat Călin Ile.

Totodată, preşedintele FIHR a subliniat că deficitul de personal din industria de turism din România este de 50.000 şi 60.000 de persoane.

„Noi estimăm că avem un deficit între 50.000 şi 60.000 de persoane în industria de turism. Va fi un sezon destul de complicat pentru că este cerere mare, lumea vrea să meargă în vacanţe şi fără forţe de muncă nu vom putea presta servicii de calitate. Suntem obligaţi să găsim soluţii, una dintre soluţii, cea identificată de noi – este să atragem tinerii din învăţământul românesc, să vină să lucreze la noi, fie angajaţi, fie în perioada de practică. Sigur, contăm şi pe atragerea forţei de muncă din străinătate, dar trebuie combinaţie ca să putem face faţă la un sezon bun, cum nu am mai avut din 2019. Mă refer la tot ce înseamnă sezonul de vară în care cererea va fi mare. Lumea se revanşează după doi ani de frustrări şi va merge mult în vacanţă. Există apetit ridicat al consumatorilor şi noi trebuie să asigurăm servicii în toate unităţile hoteliere din ţară”, a adăugat Călin Ile.

Preşedintele FIHR a precizat că s-a luat în calcul şi opţiunea de a angaja ucraineni, însă acest lucru nu va rezolva problema deficitului de forţei de muncă.

„Am luat în calcul şi opţiunea de a angaja ucraineni. Suntem în contact cu asociaţia hotelieră din Ucraina, care ne recomandă atunci când angajaţi de-ai lor au migrat în România. Din păcate, apetitul lor pentru a lucra nu este atât de ridicat. Ei speră ca într-o lună, două, trei, să plece înapoi în ţară şi, atunci, nu putem conta pe foarte mulţi dintre ei. Pe cei care îşi doresc noi îi aşteptăm cu drag pentru că sunt potriviţi, sunt apropiaţi de noi ca şi cultură şi s-ar integra uşor. Uşa e deschisă, din păcate nu sunt foarte mulţi şi nu ne ajunge să rezolvăm deficitul de care vă menţionam”, a mai spus preşedintele FIHR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare