Ucraina spune că distrugerea infrastructurii este noul obiectiv al Rusiei

Armata rusă continuă să-şi intensifice ofensiva în estul şi sudul Ucrainei, chiar dacă în ultimele ore atacurile sale au vizat şi alte regiuni ale ţării, concentrându-se pe distrugerea infrastructurii, în special staţii de cale ferată şi poduri, informează miercuri Statul Major al armatei ucrainene pe pagina sa de Facebook, potrivit EFE, anunță Agerpres.

‘În scopul de a distruge infrastructura de transport a Ucrainei, inamicul a lansat rachete asupra unor instalaţii în regiunile Dnipropetrovsk, Kirovograd, Liov (Lvov), Vinniţa, Kiev, Transcarpatia, Odesa şi Doneţk’, indică armata ucraineană, remarcând că Rusia a lovit în ultimele ore practic întreaga Ucraină.

La fel ca în zilele precedente, ‘la 4 mai, începând cu ora locală 06:00, trupele ruse desfăşoară fără încetare operaţiuni ofensive în Zona Operativă de Est pentru a stabili un control total asupra teritoriului regiunilor Doneţk şi Lugansk şi a-şi consolida coridorul terestru cu Crimeea, ocupată temporar’, menţionează comandamentul militar ucrainean.

Doneţk şi Lugansk, cele două regiuni proruse şi autoproclamate republici independente, recunoscute de Moscova, sunt în centrul bombardamentelor ruseşti din ultimele zile.

În ‘direcţia Slobojanski, inamicul a tras cu artilerie şi mortiere asupra oraşelor Harkov şi Protopopovka şi a efectuat operaţiuni de recunoaştere aeriană în zona Kutuzovka şi Oleksandrivka din districtul Barvinkovo, tot în regiunea Harkov, la graniţa cu Lugansk.

În direcţia Doneţk şi Tavriiski (Tavriceski), invadatorii au tras asupra unităţilor ucrainene într-o încercare de a le zădărnici acţiunile, adaugă înaltul comandament ucrainean.

În Mariupolul asediat, oraş-port strategic la Marea Azov, trupele ruse continuă să lanseze atacuri aeriene şi tiruri asupra poziţiilor ucrainene din zona combinatului siderurgic Azovstal, unde se mai află sute de civili şi militari ucraineni, dintre care unii aparţinând batalionului Azov.

Potrivit Statului Major al armatei ucrainene, ‘peste 100 de corpuri ale soldaţilor ruşi eliminaţi în regiunea Zaporojie (la nord de Mariupol) au fost transportate la morga centrală din Horlivka (Gorlovka) în regiunea Doneţk’.

Pe de altă parte, Oleksandr Kamîşin, şeful Companiei naţionale a căilor ferate din Ucraina (Ukrzaliznitsia), a indicat că marţi forţele ruse au atacat şase staţii de cale ferată din centrul şi vestul Ucrainei.

Potrivit ultimelor date de care dispune compania, ‘nu există victime în rândul lucrătorilor feroviari sau al călătorilor’.

Kamîşin a declarat că circa 14 trenuri de călători au fost ţinta atacurilor ruseşti şi că ‘pagubele provocate infrastructurii sunt grave’ , relatează publicaţia Ukrainska Pravda.

În plus, după cum a informat Administraţia militară regională din Liov, în vestul ţării, au fost avariate substaţiile de tracţiune electrică feroviară din oraşul Liov.

De asemenea, şeful Administraţiei militare regionale Dnipropetrovsk (sud-est), Valentin Reznicenko, a declarat că în districtul Kamianski au fost înregistrate două lovituri care au afectat grav infrastructura feroviară.

Două rachete ruseşti lansate din regiunea Mării Caspice au lovit infrastructura feroviară din regiunea Kirovograd (în centrul ţării), provocând morţi şi răniţi al căror număr mai trebuie confirmat, a informat Comandamentul operativ de Sud al armatei ucrainene pentru ziarul Suspilne.

Administraţia militară regională Transcarpatia, din vestul ţării, a indicat, la rândul său, că o rachetă a lovit una dintre substaţiile electrice feroviare din apropierea staţiei din Voloveţ.

În total, Rusia a lansat marţi 18 rachete de croazieră asupra teritoriului Ucrainei, dintre care opt au fost interceptate şi distruse de sistemul antiaerian ucrainean, menţionează agenţia ucraineană oficială de presă Ukrinform. Bombardiere strategice Tu-95 şi Tu-160 au lansat lovituri cu rachete din regiunea Mării Caspice asupra a opt regiuni ale Ucrainei, a indicat comandamentul Forţelor aeriene ucrainene pe pagina sa de Facebook.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare