Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti (STB) protestează joi, între orele 13:00 -17:00, la sediul Societăţii de Transport Bucureşti STB SA din B-dul Dinicu Golescu, nr. 1, ca urmare a concedierii a peste 200 de șoferi STB, în urma protestului spontan din urmă cu câteva luni.
Conform unui comunicat al organizaţiei, protestul este organizat ca urmare a „abuzurilor conducerii societăţii privind concedierea unui număr de peste 222 conducători de vehicule chiar în Săptămâna Patimilor”, pe motiv că aceştia au solicitat public respectarea CCM STB SA, condiţii de muncă mai bune, bază materială care să asigure siguranţa şi confortul călătorilor.
De asemenea, sindicaliştii atrag atenţia asupra neimplicării conducerii societăţii şi autorităţilor locale în rezolvarea problemelor sesizate.
„Având în vedere „genocidul social” generat de către conducerea societăţii chiar în Săptămâna Patimilor, din solidaritate cu membrii Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti (STB) şi în sprijinul mişcării sindicale la nivel naţional, şi-au anunţat participarea sindicalişti din cele mai importante oraşe din România: Braşov, Iaşi, Craiova, Ploieşti, Constanţa, Galaţi, Tg. Jiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Baia Mare. Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti (STB), speră caprin acest protest, decidenţii să înţeleagă că problemele sesizate la STB SA trebuie rezolvate urgent, abuzurile, ingerinţele în activitatea sindicală, lipsa dialogului social, sunt elemente care se răsfrâng asupra calităţii transportului public local, în defavoarea cetăţenilor”, se mai spune în comunicat.
Sursa: AGERPRES