Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, a declarat că vizita lui Jill Biden a adus românilor ”speranță”, la rândul său, Prima Doamnă a SUA a declarat că ”românii sunt minunați, adevărați eroi”. Declarațiile au fost făcute cu prilejul vizitei pe care cele două au făcut-o la o școală din București, unde învață copii ucraineni.
”Ne-aţi oferit speranţă, sentimentul că ne putem baza pe dumneavoastră e foarte important, în special pentru prietenii noştri ucraineni. (…) Suntem foarte recunoscători că aţi iniţiat acest eveniment astăzi. Sunt foarte recunoscătoare că v-aţi rupt din timp şi că aţi făcut efortul să ne vizitaţi. Întotdeauna am iubit americanii şi ne simţim mai în siguranţă dacă ştim că ne susţin, mai ales în contextul acestei situaţii foarte tensionate. De aceea, e bine să fim uniţi şi cred că oricine se simte mai siguranţă dacă ştie că are prieteni”, i-a transmis Carmen Iohannis Primei Doamne a Statelor Unite ale Americii, cu prilejul vizitei pe care cele două au făcut-o la o şcoală din Bucureşti, unde învață mai mulţi copii refugiaţi ucraineni.
Carmen Iohannis a mulţumit organizaţiilor nonprofit şi tuturor celor care îi ajută pe refugiaţii ucraineni, precum şi autorităţilor locale.
”Aş vrea, bineînţeles, să mulţumesc românilor. Sunt foarte mândră să spun că mereu am ştiut că românii sunt ospitalieri, însă în acest context au dovedit-o cu atât mai mult”, a adăugat Carmen Iohannis.
Jill Biden i-a mulțumit lui Carmen Iohannis pentru primire și a afirmat că românii sunt ”minunaţi, adevăraţi eroi”.
”Simt că există speranţă. Şi avem nevoie de speranţă”, a răspuns Jill Biden.