Liderul PNL Ludovic Orban, devenit ținta mai multor atacuri ale liderilor din partidul său, a propus modificarea statutului prin simplificarea modului de demitere a șefilor județeni de partid.
BEX-ul PNL a votat luni modificare de statut propusă de Orban care spune că șefii din județ nu se mai demit cu două treimi din voturi, ci cu 50+1 din numărul membrilor Biroului Politic Național. Propunerea merge la votul din Consiliul Național, sâmbătă, 4 august.
Cristian Bușoi, Iulian Dumitrescu și Cristian Buican sunt printre cei care nu au fost de acord cu modificarea, în timp ce Raluca Turcan, Florin Cîțu și Dan Vîlceanu au fost de acord.
Ce spune Orban despre asta
„Încă nu s-a modificat statutul. A fost votată o propunere în Biroul Politic Național. Este o propunere care urmărește o mai bună capacitate pentru Biroul Executiv de a putea îmbunătății performanța electorală a partidului, mai ales în acele filiale care în mod evident nu se respectă deciziile partidului, campaniile naționale ale partidului sau nu își ating obiectivele electorale. Nu a fost nimic, încă nu e modificat statutul, doar s-a votat o modificare”, a spus Orban.