Cehia, negocieri cu Germania pentru a cumpăra tancuri în locul celor trimise Ucrainei

Cehia negociază cu Germania achiziţia unor tancuri, pentru a putea în schimb să trimită Ucrainei mai multe astfel de blindate din perioada sovietică, a declarat miercuri seara ministrul apărării, Jana Cerhochova, citată de Reuters, relatează Agerpres.

Cehia ar putea primi tancuri germane Leopard, însă probabil nu în versiunea cea mai modernă, ci „undeva la mijloc” între Leopard 1, mai vechi, şi Leopard 2, mai noi, a precizat Cernohova la televiziunea naţională.

„Cred că suntem pe drumul corect, bun”, a spus ea.

Cehia are în prezent 30 de tancuri T-72M4CZ modernizate în dotarea unităţii de blindate şi alte câteva zeci în conservare, fără îmbunătăţiri. Câteva tancuri nemodernizate au fost deja trimise Ucrainei după începutul invaziei ruse, în 24 februarie.

Cehii i-au mai dotat pe ucraineni şi cu alte echipamente grele din depozitele de armament şi de la firme private, inclusiv artilerie, vehicule de luptă, echipament antiaerian şi lansatoare de rachete multiple.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare