Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, vineri, în urma unei întâlniri pe care a avut-o, la Miercurea Ciuc cu ministrul Comerţului Exterior şi al Afacerilor Externe al Ungariei, Szijjártó Péter, că deşeurile din râurile din vestul ţării să nu ajungă în cursurile de apă din Ungaria.
”M-am întâlnit, astăzi, la Miercurea-Ciuc cu ministrul Comerţului Exterior şi al Afacerilor Externe al Ungariei, Szijjártó Péter. După ce am preluat mandatul de ministru al Mediului, ne-am angajat să rezolvăm problema deşeurilor transfrontaliere, astfel încât deşeurile din râurile din vestul ţării să nu ajungă în cursurile de apă din Ungaria”, a transmis, vineri, ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Tanczos Barna a precizat că România pregăteşte un sistem integrat de colectare a deşeurilor plutitoare în bazinele Crişurilor şi Someş-Tisa, iar în total vor fi construite zece colectoare din care două funcţionează deja.
”Astăzi, în Miercurea-Ciuc, punem piatra de temelie a unei investiţii industriale care va contribui, de asemenea, la un management mai bun al apei, în plus va crea locuri de muncă pentru profesioniştii din zonă şi va aduce cele mai moderne tehnologii în Ţinutul Secuiesc. Evenimentul de astăzi are o dublă semnificaţie. S-a dovedit încă o dată că această cooperare transfrontalieră dă roade şi Romania este foarte atractiv pentru investiţiile străine. În plus, este extrem de important că va fi construită o fabrică unde se implementează soluţii de automatizare şi control, prin care putem răspunde provocărilor secolului al XXI-lea, inclusiv provocările din domeniul mediului”, a spus ministrul.