Aplicația pentru înscrierile la Târgul Naţional pentru Artizanat și Meșteșuguri, organizat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în cadrul Programului multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, rămâne deschisă, până la începerea evenimentului.
Artizanii și meșteșugarii care doresc să beneficieze de finanțare nerambursabilă din partea statului pentru promovarea produselor proprii în cadrul Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri sunt rugați să se grăbească și să aplice online, accesând link-ul:
https://programenationale2018.aippimm.ro/inscriereMestesug2018/
- Agenția pentru IMM, Atragere de Investiții, Promovarea Exportului București și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” au început colaborarea pentru organizarea, la finalul lunii septembrie, a Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri.
Aplicanților selectați în ordinea înscrierii li se asigură participarea gratuită la târg.
De asemenea, prin Program, vor fi suportate cheltuielile de transport pentru beneficiari şi pentru produsele acestora, în valoare maximă de 2.000 lei, precum şi cheltuielile de cazare a beneficiarilor pe perioada desfăşurării evenimentului, în valoare de maximum 1.600 lei/beneficiar pentru maxim patru nopţi de cazare, dar nu mai mult de 200 lei/noapte/persoană.
Programul urmăreşte, prin organizarea unui târg naţional pentru artizanat şi meşteşuguri, susţinerea micilor meşteşugari în promovarea produselor proprii şi conservarea şi stimularea promovării mai largi a tradiţiilor autohtone prin:
- a) câştigarea de pieţe externe noi pentru acest tip de produse şi servicii;
- b) stimularea cererii interne de servicii şi produse, care presupun un grad important de prelucrare manuală;
- c) creşterea vizibilităţii pe piaţă atât a meşteşugarilor, cât şi a produselor şi serviciilor furnizate de aceştia;
- d) îmbunătăţirea accesului meşteşugarilor la informaţii de piaţă şi facilitarea valorificării acestor informaţii;
- e) dezvoltarea contactelor de afaceri şi stabilirea unor legături parteneriale;
- f) promovarea serviciilor şi produselor realizate apelându-se la tehnologii tradiţionale şi având o componentă de prelucrare manuală semnificativă.