NATO nu mai este obligată de angajamentele din trecut de a se abține de la extinderea forțelor sale în Europa de Est, a declarat secretarul general adjunct al NATO. Moscova însăși a „golit de orice conținut” Actul Fondator al relației NATO-Rusia, atacând Ucraina și oprind dialogul cu Alianța, a declarat Mircea Geoană pentru Agenția France-Presse, citată de The Guardian.
Geoana, vorbind în capitala Lituaniei, Vilnius, a spus: Au luat decizii, și-au luat angajamentul de a nu agresa vecinii, ceea ce fac și de a avea consultări regulate cu NATO, ceea ce nu fac. Deci, cred că, de fapt, acest act fondator nu funcționează practic din cauza Rusiei”, a adăugat el.
Rusia, a spus el, s-a îndepărtat efectiv de termenii acordului din 1997. Acum nu avem restricții pentru a avea o postură robustă în flancul estic și pentru a ne asigura că fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO este protejat de Articolul 5 și de aliații noștri.”
Articolul 5 al NATO este cel care se referă la apărarea colectivă, care spune că un atac asupra unui membru este un atac asupra tuturor.
Geoană nu a oferit detalii despre o astfel de desfășurare planificată, dar a spus că anticipează „o prezență robustă, flexibilă și durabilă”.