Primul tramvai fabricat la Astra Arad din lotul de 100 contractat de municipalitatea din Bucureşti a fost încărcat, luni, pe două trailere şi a plecat spre Capitală, unde va intra în probe pe traseu peste câteva zile, urmând ca din august să intre în circulaţie regulată pe cea mai aglomerată linie, anunță Agerpres.
Preşedintele Grupului de firme Astra Arad, Valer Blidar, a declarat, la plecarea primului tramvai din fabrică spre Capitală, că garnitura va circula pe linia 41.
„Astăzi se împlinesc 12 luni de când am semnat contractul, care prevedea ca în primele 12 luni să realizăm din punct de vedere tehnic tramvaiul, apoi în următoarele două-trei luni să facem testele astfel încât din luna a 15-a să poată fi livrat şi pus în funcţiune în Bucureşti. Suntem în luna mai, ne-am încadrat în termen. Testele şi punerea în funcţiune în Bucureşti nu vor dura trei luni, deci vom pune tramvaiul în funcţiune mai devreme. Mai mult, în perioada mai – august când nu avem prevăzute livrări, noi totuşi vom livra, pentru că mai avem opt – nouă tramvaie în stadiul final, în hale. Din punctul nostru de vedere suntem pregătiţi să ducem acest contract la sfârşit fără probleme, sperăm noi fără probleme. Dacă anumiţi furnizori din Germania, Austria sau Franţa nu ne vor crea probleme, la noi nu sunt probleme. Primul depou pentru care se va livra tramvaie este cel din Militari, pentru linia 41, care este cea mai lungă linie şi cea mai aglomerată”, a spus Valer Blidar.
El a declarat că tramvaiele oferă „toate condiţiile pe care le îndeplineşte un tramvai modern din orice ţară din Europa de Vest”.
Preşedintele Grupului Astra a precizat că din luna august fabrica din Arad va livra Capitalei câte patru tramvaie pe lună.
În 28 martie, conducerea Astra Arad şi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţaseră că primul tramvai va fi livrat mai repede cu două luni decât era prevăzut.
„După cum ştiţi, avem un contract semnat cu Astra Arad pentru 100 de tramvaie de 36 de metri. Cele pe care le vedeţi în spate sunt primele şase din acest contract. Conform contractului, primul tramvai ar fi trebuit să vină în luna august 2022, dar domnul director ne-a făcut o surpriză şi ne spune că în jurul datei de 1 iunie o să avem primul tramvai din această serie. Bucureştiul are nevoie de transport public şi pentru a convinge oamenii să circule cu transportul public şi nu cu maşina proprietate personală este nevoie de investiţii în zona de transport public. Acesta, cum am spus, este un contract pentru 100 de tramvaie. Bucureştiul, după 1990, nu a produs decât în uzina proprie 17 tramvaie, tot restul de tramvaie pe care le avem în circulaţie, aproximativ 300, sunt dinainte de 1990”, declarase Nicuşor Dan.
Contract semnat în 2021 cu Astra are o valoare de aproximativ 200 de milioane de euro.