ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică, pe parcursul zilei de vineri, în 15 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul acestei zile în zone de 15 judeţe.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul orar 12:00 – 21:00, în Oltenia, nordul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei şi local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 litri/mp şi, izolat, 40 litri/mp.

Judeţele avertizare sunt: Prahova, Buzău, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu şi Cluj.

Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi sâmbătă (4 iunie) în vest, centru, nord, la deal şi la munte, iar duminică (5 iunie) şi în restul ţării.

Pentru zona Municipiului Bucureşti, în schimb, vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul valorii de 31 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Sursa: Agerpres

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare