Iohannis: Povara cancerului, o consecinţă a superficialităţii investiţiilor şi a unor politici fragmentare

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj Conferinţei Naţionale a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer afirmând că povara acestei boli este, din păcate, şi o consecinţă a lipsei unei viziuni unitare pe termen lung, a superficialităţii investiţiilor şi a unor politici fragmentare.

”Celebrarea pentru prima dată în România a Zilei Supravieţuitorului de Cancer se datorează, într-o mare măsură, eforturilor societăţii civile, şi implicit dumneavoastră, Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer. (…) Povara cancerului este, din păcate, şi o consecinţă a lipsei unei viziuni unitare pe termen lung, a superficialităţii investiţiilor şi a unor politici fragmentare. Aceste probleme, care trenează de decenii, nu se rezolvă de la sine, ele au nevoie de angajament susţinut din partea tuturor celor care au responsabilităţi în acest domeniu”, a afirmat președintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis de către Diana-Loreta Păun, consilier prezidenţial – Departamentul Sănătate Publică.

În mesajul transmis, șeful statului a afirmat că rolul societăţii civile este unul extrem de important în succesul acestui demers.

”Schimbarea reală este generată de oameni şi cred că experienţa de viaţă şi puterea de a merge mai departe a supravieţuitorilor de cancer reprezintă modele de inspiraţie pentru noi toţi”, se arată în mesajul președintelui.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare