Amenzi record aplicate de Garda de Mediu pentru tăieri ilegale de
lemne și pentru balastiere
Trei balastiere ilegale închise într-o lună
La aproape 1 an de când s-au produs inundațiile și dezastrele naturale din județul Gorj, cauzate, conform raportului Corpului de Control al Ministrului Mediului, de tăierile ilegale de pădure și de exploatările necontrolate de balast(balastierele), Garda de Mediu Gorj a aplicat amenzi record exact pentru aceste tăieri ilegale de lemne și pentru balastierele prezentate ca fiind cauzele dezastrului.
Amenzi de 1,6 milioane de lei in 2014
Peste 1,6 milioane de lei este valoarea totală a sancţiunilor aplicate de comisarii Gărzii de Mediu Gorj, în urma controalelor efectuate pe parcursul anului 2014.Majoritatea amenzilor au fost aplicate firmelor care exploatau material lemnos fără autorizaţie de mediu și exploatărilor de agregate minerale(balastiere).
80.000 de lei, a fost aplicată unei balastiere pe legea apelor
„În anul 2014 au fost efectuate un număr de 840 de inspecţii, dintre care 77 au avut loc în domeniul poluării industriale, iar 233 au avut loc în domeniul biodiversităţii. Cu ocazia acestor controale au fost aplicate un număr de 59 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.616.200 de lei, fiind încasate la finele anului 2014, 281.700 lei. În ceea ce priveşte poluarea industrială, cea mai mare amendă, respectiv 80.000 de lei, a fost aplicată unei balastiere pe legea apelor, unde sunt sancţiunile cele mai drastice, pentru funcţionarea fără autorizaţie de gospodărire a apelor. De menţionat ar mai fi faptul că, în 2014, au fost suspendate şi opt activităţi industriale pentru că au fost depistate fără autorizaţie de mediu. În biodiversitate, cele mai multe sancţiuni şi controale s-au făcut în domeniul exploatărilor forestiere, unde au fost aplicate şase amenzi la firmele care au fost depistate că exploatau material lemnos fără a deţine autorizaţie de mediu. Pentru funcţionarea fără autorizaţie, amenda este între 30.000 şi 60.000 de lei”, a precizat Gheorghe Sanda, directorul Gărzii de Mediu Gorj.
INCREDIBIL : Populația a lucrat împreună cu Garda de Mediu Gorj
În cauză Garda de Mediu Gorj a beneficiat de sprijinul de specialitate al populației!
Majoritatea acțiunilor de control pe care le-a desfășurat Garda de Mediu Gorj au fost făcute în urma unor sesizări venite din partea cetățenilor.
Județul Gorj, lider la apelurile în sistemul 112 Radarul Pădurilor
Potrivit informatiilor furnizate de Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS), de la implementarea “Radarului padurilor” in octombrie 2014, cele mai multe apeluri pentru a sesiza transporturi de lemn suspecte au fost facute de catre locuitori ai judetului Gorj.
Dupa 8 octombrie 2014, cand a fost lansat sistemul de control pentru prevenirea taierilor ilegale, cunoscut ca “Radarul padurilor”, oricine poate cere verificarea legalitatii unui transport de lemn, apeland 112 si indicand numarul masinii.In urma unei statisticii prezentate de catre STS, judetul Gorj este pe primul loc la apelurile privind transporturi suspecte de lemn cu un numar de 1224 de apeluri.
De la începutul anului 2015 amenzile aplicate le-au depăsit aproape pe cele date pe tot anul 2014
Trei balastiere ilegale închise într-o lună
Într-o singură lună, trei balastiere au fost descoperite funcţionând ilegal pe cursurile de apă din judeţul Gorj. La finele lunii martie, poliţiştii gorjeni au închis balastiera omului de afaceri din Târgu Cărbuneşti cunoscut ca Mitică Americanu’. În data de 15 aprilie, activitatea unei alte balastiere ilegale din zona Ţicleni, a societăţii Citadin din Târgu Mureş, a fost blocată de poliţişti.Cea de-a treia balastieră care funcţiona ilegal la nivelul judeţului Gorj a fost identificată de oamenii legii. Poliţiştii din cadrul Servicilui de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu reprezentanţi din cadrul Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj au acţionat pe raza comunei Albeni unde au identificat angajaţii unei societăţi comerciale, împreună cu administratorul acesteia, de 54 de ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, care exploatau agregate minerale din albia minoră a râului Gilort, fără a deţine autorizaţie sau permis de exploatare. “De asemenea, agregatele minerale exploatate ilegal erau comercializate, fără ca veniturile realizate să fie înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii”, conform IPJ Gorj. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de executarea de lucrări pe ape fără avizul legal şi evaziune fiscală.
Amenzi record în ultima lună 156.000 de lei
În ultima lună s-au dat două amenzi record : una de 60.000 lei pentru două firme din judeţele Vâlcea şi Mehedinţi, exploatau masă lemnoasă pe teritoriul judeţului Gorj fără să deţină autorizaţie de mediu și alta tot de 60.000 lei pentru o balastieră.
În urma efectuării a 84 de controale pe parcursul lunii iunie, din care 67 au fost în domeniul poluării industriale şi 17 în domeniul biodiversităţii, oamenii legii au aplicat amenzi în valoare totală de 156.000 de lei.
Potrivit lui Gheorghe Sanda, comisar-şef al Gărzii de Mediu Gorj, numărul sancţiunilor aplicate a fost în număr de şapte pentru operatori economici ale căror sedii sunt în judeţele Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi. “Din cele şapte sancţiuni contravenţionale aplicate luna trecută de către comisarii noştri amintim: două sancţiuni în valoare de 6.000 lei pentru lipsa unei evidenţe contabile în domeniul gestionării deşeurilor, o amendă de 5.000 lei pentru depozitare necontrolată de rumeguş, o sancţiune în valoare de 25.000 lei pentru poluare accidentală în domeniul extracţiei petrolului şi al gazelor naturale, o altă sancţiune în valoare de 60.000 lei pentru disconfortul produs de exploatările de agregate minerale, şi alte două amenzi în cuantum de 60.000 lei pentru două firme din judeţele Vâlcea şi Mehedinţi care exploatau masă lemnoasă pe teritoriul judeţului nostru fără să deţină autorizaţie de mediu”, a declarat şeful Gărzii de Mediu Gorj.
Mulltumim pentru informații presei locale GorjTV.ro, Gorjeanul.ro, pandurul.ro, gorjexclusiv.ro