Marius Budăi: Nu vor fi taxe noi pentru veniturile salariale, ci doar pentru acele venituri ale bugetarilor care depăşeşc salariul preşedintelui Republicii România

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că potrivit celei mai recente discuţii avute a reieşit că „nu vor fi taxe noi pentru veniturile salariale, ci doar pentru acele venituri ale bugetarilor care depăşeşc salariul preşedintelui Republicii România”. „Acolo era o discuţie să fie impozitate progresiv”, a arătat el, precizând că a fost plecat din ţară şi nu a văzut o altă formă, mai nouă, a proiectului, potrivit News.ro. 

„Eu am fost plecat la OCDE, înainte de a fi plecat ultima discuţie pe care am avut-o ştiu că nu vor fi taxe noi pentru veniturile salariale, ci doar pentru acele venituri ale bugetarilor care depăşeşc salariul preşedintelui Republicii România. Asta ştiu că este discuţia pe care am avut-o ultima dată, o să văd şi eu noua formă (…)”, a declarat Marius Budăi, joi seară, la Antena 3.

El a precizat că este vorba despre venituri, nu salariu.

„Noi vorbim de veniturile bugetarilor care depăşesc, deci nu de salariu, pentru că ştiţi că mai sunt sporuri, vorbim de venituri. Acolo era o discuţie să fie impozitate progresiv”, a explicat Budăi, arătând că este vorba doar de bugetari.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare