Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu au fost identificate riscuri „imediate, iminente la adresa securităţii” Republicii Moldova, dar că „aceste riscuri există”, afirmând că Republica Moldova vrea să adere la Uniunea Europeană pentru că vrea să „rămână parte a lumii libere”.
„Acest război la hotarul Republicii Moldova reprezintă un risc pentru toţi, în special pentru regiunea noastră şi mai ales pentru Republica Moldova care este cea mai fragilă, cea mai vulnerabilă. Aşa cum am spus şi cu alte ocazii, nu vedem riscuri imediate, iminente la adresa securităţii statului nostru, dar aceste riscuri există şi situaţia depinde de ce se va întâmpla în continuare în Ucraina”, a declarat Maia Sandu sâmbătă, la Chişinău, la finalul şedinţei comune a Parlamentelor Republicii Moldova şi României.
Maia Sandu a afirmat că Republica Moldova vrea să rămână parte a ”lumii libere”.
„Republica Moldova şi-a declarat de nenumărate ori intenţia de a depune cererea. Am făcut acest lucru într-un context dramatic, este adevărat şi am făcut acest lucru acum pentru că vrem să fim auziţi că ne dorim să rămânem parte a lumii libere. Dar în orice caz aceasta este calea pe care Republica Moldova urma să meargă şi va merge în continuare”, a afirmat președintele Republicii Moldova.