Florin Cîţu: Soluţiile pe care le vedem sunt comuniste. Asta vrem, să aruncăm totul în aer, acum, când vine sezonul estival, să stea lumea la coadă să îşi cumpere benzină?

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu a afirmat, miercuri, despre soluţiile propuse de cei de la PSD, pentru reducerea preţului la combustibil, că sunt comuniste. Asta vrem, să aruncăm totul în aer, acum, când vine sezonul estival, să stea lumea la coadă să îşi cumpere benzină?”, s-a întrebat el, acuzându-i pe cei de la PSD că ”sunt toţi oameni care au lucrat la stat, nu au avut niciodată o companie”. ”Ar trebui să ne întrebăm dacă Marcel Ciolacu nu este Liviu Dragnea, astăzi”, a precizat Cîţu, potrivit News.ro. 

”Problema este un pic mai complicată şi nu există soluţii din acestea heirupiste, pe care le dăm peste noapte. Problema este că avem o dinamică a inflaţiei cu mult mai mare decât a estimat Banca Centrală, în ultimul an de zile, fiecare estimare a arătat că inflaţia se va tempera, nu a fost aşa. Soluţia pentru a tempera toate preţurie, pentru că românii nu merg şi consumă doar combustibil (..) soluţia vine concomitent de la Ministerul de Finanţe şi de la Banca Centrală”, a spus preşedintele Senatului.

Florin Cîţu a precizat că că ”Ministerul Finanţelor trebuie să convingă pe toată lumea că deficitul nu va depăşi anul acest 5,8%, din PIB, şi chiar va fi redus iar Banca Naţională are mult de muncă, să îi convingă pe investitori că rata inflaţiei la coborî spre ţintă mult mai rapid decât o face acum”.

”Este inadmisibil din punctul meu de vedere, şi aici trebuie să ne concentrăm toate resursele, să acceptăm ca inflaţia să fie peste 10% până în 2023. Vă daţi seama ce înseamnă asta? Anul acesta, preţurile să crească cu 10% şi anul viitor, la fel. Este foarte mult pentru români să ducă această povară” a spus preşedintele Senatului.

 

Cîţu menţionat că apelul PSD către ministrul Energiei, să vină în coaliţie cu soluţii în privinţa preţurilor la combustibil, reprezintă ”declaraţii politice”.

”Vă aduc aminte că Ordonanţa 118, pe care am dat-o referitor la preţul din energie a redus, a scăzut preţurile faţă de ianuarie, în februarie şi faţă de februarie în martie, iar Ordonanţa desenată de PSD în aprilie a crescut preţurile la energie cu 28% şi la gaz, cu 26%. Trebuie să fim atenţi la soluţiile PSD, aici sunt declaraţii politice”, a mai afirmat Cîţu.

El a menţionat că, ”dacă ne concentrăm astăzi doar pe acest sector, pierdem lupta cu inflaţia în general”.

”Soluţiile pe care le vedem sunt comuniste. Noi nu am ieşit în stradă, în 1990, să scăpăm de cozi,, de la penurie care veneau de la plafoane la preţuri, ca să venim astăzi cu plafoane la preţuri. Asta este o prostie. Şi la fel, este o altă prostie la PSD cea cu marja de profit. (..) România are nevoie de capital. Cum să vii să condiţionezi profitul, printr-o decizie a guvernului, când tu vrei să ataci capitalul”, a mai spus Florin Cîţu.

Florin Cîţu a precizat că alte state au intervenit prin reduceri de TVA, cum e cazul Poloniei, dar nu a scăzut preţul.

”Preţul este determinat, într-o economie de piaţă, de cerere şi ofertă. În Ungaria, a creat cozi la benzinării. Asta vrem, să aruncăm totul în aer, acum, când vine sezonul estival, să stea lumea la coadă să îşi cumpere benzină? Gândiţi-vă că nicio companie nu mai vine să aducă benzină în România, dacă noi plafonăm preţul, când poate ăs o vândă oriunde în Europa”, a explicat Cîţu.

Preşedintele Senatului a afirmat că este nevoie de o analiză serioasă. ”Nu aruncăm declaraţii publice şi profităm, şi asta văd că face PSD, profită de aceatsă situaţie pentru a-şi avansa o agendă politică. Nu vine cu soluţii reale pentru români”, a completat el.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare