Bode, mesaj de Ziua Internaţională împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri: Nu trebuie să existe niciun fel de toleranţă

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a declarat, duminică, de Ziua Internaţională împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri că nu trebuie să existe niciun fel de toleranţă faţă de consumul de droguri şi că a solicitat „tuturor structurilor din MAI mai multă implicare şi eficienţă atât în activităţile de combatere, cât şi în cele de prevenire”.

„Astăzi, de Ziua Internaţională împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, vreau să trag încă o dată un semnal de alarmă cu privire la aceste fenomene care distrug vieţi, dezbină comunităţi, subminează modernizarea şi evoluţia statelor! Am solicitat tuturor structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne mai multă implicare şi eficienţă atât în activităţile de combatere, cât şi în cele de prevenire. Faţă de întreg lanţul care întreţine acest flagel, dar şi faţă de acei reprezentanţi ai instituţiilor statutului care se dovedesc complici nu trebuie să existe niciun fel de toleranţă. Activităţile de identificare, depistare şi apoi de tragere la răspundere trebuie intensificate. Toate eforturile instituţiilor în acest sens trebuie susţinute şi consolidate”, a transmisLucian Bode, potrivit unui comunicat de presă al MAI.

Bode a afirmat că  Ministerul Afacerilor Interne a desfăşurat campanii de informare şi conştientizare cu privire la riscurile pe care le implică aceste comportamente nocive.

„Eficienţa activităţilor de prevenire presupune abordarea integrată a acestui fenomen, cu accent pe segmentul vârstei tinere şi al categoriilor vulnerabile. Instituţiile fac eforturi considerabile în acest sens, însă doresc să subliniez că este nevoie de un efort comun în care trebuie să ne implicăm cu toţii: factori de decizie din ministere, structuri specializate din sistemul poliţienesc si judiciar, specialişti anti-drog, profesori şi părinţi. Doar împreună putem câştiga această luptă!”, a adăugat Bode.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare