Consumul de droguri în rândul tinerilor care frecventează medii recreaţionale este „de cel puţin două ori mai mare” faţă de cel constatat în cadrul populaţiei generale

Consumul de droguri în rândul tinerilor care frecventează medii recreaţionale este „de cel puţin două ori mai mare” faţă de cel constatat în cadrul populaţiei generale, relevă un studiu realizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA) în 2021 privind consumul de droguri în rândul tinerilor (15-34 de ani) care frecventează aceste medii.

Pentru cannabis, în studiul pentru populaţia generală pe segmentul menţionat, 6% dintre respondenţi au spus că au consumat cannabis, în mediul online 20,3% au răspuns afirmativ, iar 17,3% dintre participanţii la festivaluri au spus că au consumat cannabis o dată în viaţă, potrivit studiului prezentat marţi la Palatul Parlamentului, în cadrul unui eveniment prilejuit de prezentarea „Raportului European privind drogurile 2022: tendinţe şi evoluţii”.

Studiul arată că 5% dintre participanţi au afirmat că au consumat cocaină la festivaluri sau concerte, 3% dintre respondenţii din mediul online au spus că au consumat droguri, iar 0,7% dintre cei chestionaţi din rândul populaţie generale au confirmat consumul acestui drog.

Ecstasy este preferat de 6,5% din participanţii la festivaluri sau concerte, de 4,4% dintre respondenţii în mediul online şi de 0,8% dintre cei care reprezintă populaţia generală, care au spus că au consumat o data în viaţă acest drog.

Studiul ANA mai arată că noile substanţe psihoactive înregistrează un consum mai mare – de 5,1%, în rândul populaţiei generale, aceste droguri fiind preferate de numai 4,1% dintre cei care frecventează medii recreaţionale şi de 2,6% dintre cei chestionaţi online.

Oficialii ANA au evidenţiat, în urma realizării acestui studiu, necesitatea sporirii măsurilor de control în mediile recreaţionale şi în preajma acestora, în vederea descurajării consumului de droguri, menţionând că activităţile de prevenire trebuie să fie adaptate nevoilor specifice, conţinutul cursului de formare a agenţilor de securitate trebuie adaptat la nevoia de prevenire a consumului în medii recreaţionale şi se impune intensificarea cooperării dintre autorităţile locale, proprietarii sau managerii de locaţii şi poliţia sanitară în vederea mobilizării comunităţilor prin creşterea gradului de conştientizare cu privire la consecinţele negative ale consumului de droguri în medii recreaţionale.

Conform realizatorilor studiului, are loc o modificare a interesului tinerilor, de la sentimentul de apartenenţă într-un grup întreţinut de relaţii de prietenie la insecuritate şi dorinţa constantă de a-i impresiona pe ceilalţi, consumul de droguri fiind determinat de dorinţa puternică de validare, dar şi de curiozitatea puternică de a experimenta senzaţii noi, printre genurile de muzică preferată de consumatorii de droguri numărându-se muzica house, rock, pop şi reggae.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare