Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a prezentat, vineri, imagini cu benzinării care au redus preţul la carburanţi. Carburanţi mai ieftini! Vreau să le mulţumesc tuturor companiilor care s-au conformat voluntar, spune ministrul pe Facebook.
”Carburanţi mai ieftini! Vreau să le mulţumesc tuturor companiilor care s-au conformat voluntar şi au aplicat deja prevederile Ordonanţei de Urgenţă cu privire la reducerea cu 50 de bani/litru a preţului la carburanţi”, spune Virgil Popescu.
Executivul a aprobat joi Ordonanţa de Urgenţă privind susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină.
În situaţia în care vor exista creşteri nejustificate a preţurilor la carburanţi, în perioada de aplicare a prevederilor acestei ordonanţe, acestea vor fi încadrate în categoria de acţiuni speculative.
Ministrul Energiei a afirmat că Ordonanţa intră în vigoare în această noapte. ”Mă aştept ca în perioada imediat următoare să văd în piaţă companii care o aplică”, a mai spus Popescu.