Lista obiectivelor de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny” a fost finalizată pentru alte șase județe și este publicată pe pagina ministerului, anunță Cseke Attila.
Ministrul dezvoltării a arătat: au fost finalizate și listele cu obiectivele de investiții ce vor fi finanțate în județele Arad, Argeș, Brașov, Călărași, Covasna și Tulcea, urmând alocările și pentru restul județelor. Aceste șase județe se alătură județelor Alba, Brăila, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Sibiu și sectoarelor municipiului București, care au primit finanțare prin Program, în ultimele două săptămâni, ceea ce reprezintă aproape o treime dintre județele țării, a precizat ministrul.
Conform criteriilor de selectare, în județul Arad, din 166 solicitări, vor fi finanțate 110 obiective de investiții, în valoare totală de 1.186.710.968,12 lei, reprezentând aproximativ 50% din cuantumul tuturor solicitărilor de finanțare pentru acest județ.
Pentru județul Argeș, din 230 de solicitări, au fost aprobate 171 de obiective, în valoare totală de 1.537.565.799,19 lei (aproximativ 55% din cuantumul tuturor solicitărilor).
Unitățile administrativ-teritoriale din județul Brașov vor primi finanțare pentru 93 de investiții, în valoare totală de 890.386.607,03 lei.
În județul Călărași, ministerul va finanța 93 de proiecte, în valoare totală de 1.197.029.761,25 lei.
Localitățile din județul Covasna, din totalul celor 182 solicitări de finanțare, vor implementa 121 de proiecte, în valoare totală de 1.027.710.662,88 lei, reprezentând aproximativ 57% din cuantumul tuturor cererilor.
Pentru județul Tulcea, din 110 solicitări, au fost aprobate la finanțare 84 de obiective, în valoare totală de 1.063.371.387,19 lei.