Senatoarea PNL Alina Gorghiu, întâlnire cu ministrul algerian pentru Relația cu Parlamentul

Vicepreședintele Senatului, Alina Gorghiu, a avut o întrevedere cu Bedda Mahdjoub, ministrul algerian pentru Relația cu Parlamentul, aflat în vizită oficială de lucru în România, la invitația omologului său român, Viorel Ilie.

Alina Gorghiu a salutat, în numele instituției și al său personal, prezența la București a înaltului demnitar algerian și a subliniat rolul diplomaţiei parlamentare în dezvoltarea relaţiilor dintre România şi Algeria în beneficiu reciproc.

Întrucât cele două state au un sistem parlamentar bicameral, discuţiile au prilejuit un schimb de opinii cu privire la reprezentativitate, practică parlamentară, structură, exercitarea funcțiilor de control parlamentar. În cadrul dialogului, un interes major a vizat sistemul judiciar  din Algeria, comparativ cu cel din România.

În context, domnul Bedda Mahdjoub, ministrul algerian pentru Relația cu Parlamentul, a subliniat progresele țării sale în acest domeniu, ce includ și implementarea legii referitoare la brățările electronice și a celei care dă dreptul oricărui cetățean algerian să depună plângere la Consiliul Constituțional.

Totodată, domnia sa a discutat și despre consolidarea și dezvoltarea legăturilor bilaterale româno-algeriene și în alte domenii de interes, de exemplu, turismul.

De asemenea, Gorghiu a pledat pentru potențialul deosebit al unui eventual schimb de experiență și de bune practici în domeniul legiferării cu parlamentarii algerieni.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare