LEGEA privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Legea aduce în prim-plan noi măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor existente și reglementează un nou program național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, având ca principal obiectiv protejarea vieții și reducerea pierderilor economice, anunță Ministerul Dezvoltării.
Reducerea riscului seismic este o responsabilitate partajată, iar măsurile propuse se adresează cetățenilor, autorităților și celorlalți factori implicați.
Programul național de consolidare reprezintă un instrument de mobilizare a investițiilor pentru creșterea rezilienței fondului construit și a comunităților la cutremure, fundamentat pe o serie de elemente de noutate cu privire la:
- finanțare multianuală;
- structurarea în subprograme dedicate clădirilor publice și clădirilor rezidențiale multifamiliale;
- eligibilitatea clădirilor încadrate în clasa de risc seismic RsI și RsII;
- introducerea evaluării vizuale rapide a clădirilor existente, care să permită caracterizarea tipurilor reprezentative (tipologiilor) de clădiri situate în zone de hazard seismic mediu și ridicat din punct de vedere al vulnerabilității seismice, ca etapă premergătoare realizării expertizei tehnice;
- eligibilitatea lucrărilor de creștere a performanței energetice a clădirilor;
- finanțarea nerambursabilă de la bugetul de stat.
Acest demers a fost prevăzut în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – Valul Renovării, Reforma 2. Cadru strategic, normativ și procedural care să sprijine reziliența seismică a fondului construit, iar publicarea legii contribuie la atingerea jalonului aferent acestui element de reformă.